La granița de nord a României se află una dintre cele mai impresionante mega-structuri a epocii comuniste. Barajul de la Stânca-Costești este un colos de beton care a costat câteva tone de aur și este al treilea ca mărime din Europa. Acum este un adevărat paradis natural.
În România comunistă a existat un apetit aparte pentru mega-structuri, construcții grandioase care să sublinieze realizării societății socialiste dar și grandomania naționalistă a liderilor precum Nicolae Ceaușescu. Unele dintre acestea se dovedesc a fi fost cu adevărat realizări inginerești de excepție, cu o utilitate mare pe termen lung. Una dintre acestea este și barajul de la Stânca-Costești, care leagă practic malurile Prutului și creează o punte între România și Republica Moldova, scrie Adevarul.ro. Barajul, secondat de un uriaș lac de acumulare, este al treilea ca dimensiuni din Europa și a costat o avere. Specialiștii spun că și astăzi, uriașa structură comunistă apără toată luna Prutului, până la Galați, de viituri și este atât de bine realizat încât nu a fost niciodată nevoie de reparații.
Cooperare România-URSS pentru un caz de forță majoră
Planurile pentru contrucția barajului s-au conturat la începutul anilor 50. Era o situație gravă în nordul României care trebuia rezolvată de autorități. Prutul pe toată lungimea sa, de la Botoșani și până la Galați făcea ravagii mai ales la începutul verii, în luna iunie, dar și toamna. Pentru autoritățile comunist era o problemă uriașă mai ales în contextul dezvoltării agriculturii, pagubele inundațiilor fiind consistente. Practic, de multe ori, întreaga recoltă era distrusă. Autoritățile sovietice( n.r. în aceea perioadă Republica Moldova făcea parte din Uniunea Sovietică) erau cointeresate fiindcă pagubele erau și pe teritoriul Basarabiei.Şi asta în condiţiile în care Prutul, în perioadele cu ploi abundente, vine cu o viitură de peste 1.500 de metri cubi pe secundă şi este capabil, spun specialiştii, să inunde peste 70.000 de hectare. Așa s-a ajuns la o înțelegere de cofinanțare a unui mega-proiect de regularizare a cursului Prutului. Urma să se construiască un baraj, care să lege malurile Prutului și să blocheze calea apelor, între localitățile Stânca, din județul Botoșani, România și Costești în Basarabia. Planul s-a concretizat în anul 1971 și a presupus un efort logistic dar și financiar uriaș.
Peste 60 de tone de aur pentru un colos de fier și beton
S-au făcut pregătirile și calculele financiare. Conform planurilor costurile erau incredibile. Conform „Acordului între guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind construirea în comun a Nodului hidrotehnic Stânca-Costeşti de pe râul Prut, precum şi condiţiile de exploatare a acestuia“, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România din 1971, costurile finale de construcţie ale barajului au fost de 61.867.000 de ruble. „În total, dacă facem un calcul, acest baraj a costat nu mai puţin de 60 de tone de aur pur“, mărturisea Mircea Vucovici, fostul director al barajului Stânca-Costeşti România a plătit cea mai mare parte a sumei, fiind cea mai afectată de inundații. Construcția a început în 1971 .
Au fost aduse tine de materiale de construcție, fier și beton în principal, dar și echipamente pentru deversoare și dotarea unor hidrocentrale. Erau echipamente de ultimă generație, în blocul estic, la aceea vreme. S-au folosit inclusiv scafandrii specializați în construcții industriale. Au fost utilizate 4 milioane de metri cubi de beton românesc, cu o compoziţie specială. În proporţie de 100% a fost ridicat de muncitori şi ingineri români. În plus, a fost realizată o adevărată rețea de tuneluri. În aceste tuneluri se află şi mecanismul care ajută barajul să reziste viiturilor. Este vorba de o cameră de comandă care activează clapetele stăvilarului, adică şase plăci metalice, care sunt ridicate şi coborâte pentru a lăsa sau a împiedica apa să pătrundă în lacul de acumulare. Construcția a durat șapte ani, barajul fiind terminat în 1978. În același an, pe 4 noiembrie, a fost dat în folosință. Era efectiv un colos. Este înalt de 43 de metri, cu o lungime a coronamentului de peste 300 de metri. Este întărit cu numeroși contraforți și are un deversor uriaș, în formă de pod. Peste baraj a fost amenajată o șosea care să facă legătura între punctele vamale de la Stânca și cel de la Costești, peste celălalt mal al Prutului. Barajul și-a făcut pe deplin datoria, devenind un adevărat scut al Moldovei în calea viiturilor.
„Barajul este vital pentru Moldova şi nu numai. Aici nu vorbim doar de judeţul Botoşani, unde este situat, ci de întreaga regiune a Moldovei. Lunca Prutului, pe toată lungimea ei până la Galaţi, fără barajul de la Stânca-Costeşti era inundată, în medie, o dată pe an şi arăturile de toamnă trebuiau refăcute şi câteodată şi însămânţările, în funcţie de amploarea viiturii. Ar fi un adevărat dezastru fără el. S-ar pierde gospodării şi vieţi omeneşti“, spunea Mircea Vucovici,. Construcția, conform datelor statistice este a doua din România, ca importanță dar și din punct de vedere al capacității reținerii de apă, după Porțile de Fier I. La nivel european, pe aceleași criterii, se situează pe locul al III lea. A fost atât de bine realizat că rezistă și astăzi, fără niciun fel de reparație, fiind la fel de util.
” Este o construcţie superbă şi extrem de puternică. Barajul nu a fost niciodată reabilitat sau deteriorat. Este intact. Îmblânzeşte apele Prutului. Este singura construcţie capabilă să reziste acestui râu care antrenează în anotimpurile ploioase miliarde de tone de metri cubi de apă. Este remarcabil. Oferă protecţie, energie, este obiectiv turistic şi o punte de legătură cu Republica Moldova”, preciza și Costică Macaleți, fost inginer la Gospodărirea Apelor din Botoşani în perioada comunistă.
 |
Urmăreşte-ne pe Google News! |
