Un bărbat din judeţul Botoşani a atacat cu cuţitul un angajat al unei primării. Este vorba de Ioan Duduc, în vârstă de 58 de ani, din comuna Santa Mare, care a fost condamnat, vineri, pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.
Nefericitul incident a avut loc pe 31 ianuarie 2019, în jurul orei 12.00, în timp ce se aflau pe drumul public din oraşul Ştefăneşti, când, pe fondul unui conflict spontan, botoșăneanul Ioan Duduc, care venise la sediul AJOFM din Ştefăneşti pentru a obţine o adeverinţă, l-a lovit cu un cuţit în zona abdominalo-toracică stângă anterioară pe Petru Dumitrașcu, un angajat al Primăriei din Ştefăneşti. Victima a fost grav rănită, suferind leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale.
Pe 24 martie 2022, agresorul a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. Prima sentinţă, a Tribunalului Botoşani, prin care a fost condamnat la şapte ani de închisoare, a avut loc în 27 iunie 2023. Botoşăneanul a contestat decizia Tribunalului, iar Curtea de Apel Suceava i-a respins pe 21 iunie apelul.
Solutia pe scurt:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Duduc Ioan împotriva sentinţei penale nr. 122 din data de 27.06.2023 şi împotriva încheierii din data de 04.04.2023 pronunţate de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 654/40/2022. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă inculpatul apelant la plata către stat a sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. Vasiloschi Mihai, în cuantum de 942 lei (delegaţie pentru asistenţă juridică obligatorie 2254/11.08.2023), rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondul MJ în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată, astăzi, 21.06.2024, prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.