Plutonier adjutant Ionuț Honciuc, pompierul botoșănean care face parte din lotul de alpiniști al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, se numără printre cei mai buni din lume la urcarea pe coardă la 70 m.
Alături de alți zece pompieri – alpiniști de la ISU Bucuresti-Ilfov, ISU Alba, ISU Brașov, ISU Cluj, ISU Sibiu și ISU Timiș, acesta a participat la concursul GrimpDay 2024. Competiția s-a desfășurat în perioada 12-16 iunie, la Namur, Belgia, și a reunit 24 de echipe de salvatori din întreaga lume.
Competitorii și-au demonstrat abilitățile și capacitatea de gestionare a situațiilor de urgență complexe, conform scenariilor, care au presupus derularea misiunilor la clădiri înalte, stadioane, poduri, elevatoare pentru ambarcațiuni, structuri metalice, teren accidentat, inclusiv zone din cetatea Namur.
La finalul probelor, echipa reprezentativă a IGSU a obținut locul 3 la proba urcare pe coardă la 70 de metri și locul 6 în clasamentul general. Lucrul în echipă, experiența acumulată de fiecare membru și coordonarea impecabilă au fost doar câteva elemente care au contribuit la această realizare.
Această competiție nu este doar despre a cuceri înălțimile, ci pentru a demonstra spiritul de echipă și abilitățile remarcabile ale pompierilor români.
Ionuț este angajat ca servant pompier în cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, de 17 ani. În 2019, a făcut cunoștință cu „alpinismul”, pe timpul unui curs organizat de IGSU. Ulterior, el a început să se antreneze împreună cu colegii de la ISU Botoșani, dar și în taberele de pregătire organizate de IGSU, fiind remarcat pentru abilitățile dovedite.
Urmăreşte-ne pe Google News! |