În contextul zilelor libere, structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au dispus o serie de măsuri menite a asigura siguranța cetățenilor din județul Botoșani.
Activitățile din aceste zile vor fi desfășurate în sistem integrat împreună cu toate instituțiile cu rol în asigurarea ordinii și liniștii publice, informează printr-un comunicat Instituția Prefectului Botoșani
Începând de mâine, la nivelul județului vor fi mobilizați, în medie, zilnic, peste 140 de polițiști, pregătiți să intervină pe toate palierele, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, fluidizarea traficului și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Având în vederea că în aceste zile, traficul va fi aglomerat pe anumite artere rutiere, echipajele de poliție vor fi prezente pe drumurile publice, cu autospecialele dotate cu aparate radar, etilotest și DrugTest. Scopul acestora nu este de a aplica sancțiuni, ci de a identifica și extrage din trafic acele persoane care reprezintă un pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
Pentru protejarea cetățenilor, polițiștii se vor concentra pe zonele cu risc de producere a unor incidente care ar putea să tulbure liniștea și ordinea publică sau să-i pună în pericol, cum ar fi cluburi, discoteci și locuri în care se formează aglomerări de persoane.
Vă dorim să aveți parte de zile liniștite, lipsite de incidente nedorite, iar dacă sunteți victima vreunei infracțiuni sau asistați la comiterea vreunei astfel de fapte, nu ezitați să apelați 112 sau să vă adresați celui mai apropia polițist.
Poliția de Frontieră Botoșani şi-a adaptat misiunile în scopul fluidizării traficului în punctele de trecere a frontierei, precum şi pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat. Polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.
Din experienţa anilor anteriori, este preconizată o creştere a valorilor de trafic în punctele importante de trecere a frontierei, sens in care, în funcţie de dinamica traficului, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv suplimentarea personalului. Tot pentru fluidizarea traficului la granița de est, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, în vederea dispunerii unor măsuri comune.
Recomandări
• Pregătirea din timp a documentelor de călătorie precum şi verificarea şi pregătirea documentelor necesare minorilor la ieşirea din ţară, în vederea scurtării timpului de control. Informaţii suplimentare privind documentele necesare copiilor care călătoresc în afara graniţelor ţării sunt disponibile pe pagina de internet a instituţiei noastre.
• O situație aparte se înregistrează în ceea ce privește traficul de mărfuri, deoarece în această perioadă se constată o creştere a numărul mijloacelor de transport marfă, in mod special la graniţa cu R. Moldova.
Menţionăm că, timpul pentru efectuarea controlului documentelor de către polițiștii de frontieră asupra camioanelor se păstrează în media de 5 minute/camion, iar în această perioadă, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport.
Având în vedere că graniţa cu R. Moldova reprezintă frontiera externă a Uniunii Europene, la acești timpi, se mai adaugă și cei necesari efectuării controlului celorlalte autorități.
• În acest context, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituţiei politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
• Nu în ultimul rând, vă recomandăm ca, pentru aflarea condiţiilor de călătorie impuse de diferite state din lume, să consultaţi site-ul Ministerului Afacerilor Externe, paginile dedicate misiunilor diplomatice la Bucureşti sau aplicaţia Călătoreşte în siguranţă aparţinând MAE.
Pompierii vor fi la datorie, în județul Botoșani, în perioada 22 – 24 iunie a.c.. Aceștia vor fi pregătiți să acționeze pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor sau a animalelor din medii ostile vieții, în situația în care se vor înregistra astfel de cazuri și pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Profitând de zilele libere, multe persoane vor merge în zonele turistice. Acestora le recomandăm să respecte toate măsurile de siguranță, atât pe timpul deplasării către obiective, cât și pe durata sejurului.
În această perioadă, o atenție deosebită trebuie acordată copiilor, care din dorința de a se bucura de vară merg la scăldat. Nu de puține ori aceștia aleg zonele neamenajate. Aceste locuri pot fi periculoase, în special pentru persoanele care nu știu să înoate foarte bine, deoarece curenții sunt puternici, malurile abrupte, iar nivelul apei se schimbă brusc.
Pentru a preveni evenimentele, recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de siguranță atunci când merg la scăldat:
– frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
– evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
– evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi;
– nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;
– nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare;
– nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
– nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;
– echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.
Persoanelor care aleg să petreacă timpul la iarbă verde, le reamintim faptul că trebuie să respecte măsurile de prevenire a incendiilor și să aibă mare grijă la modul în care pregătesc grătarul.
Precizăm faptul că este interzisă folosirea focului deschis la mai puțin de 10 metri faţă de locurile în care există materiale combustibile (lemn, hârtie etc.) sau la mai puțin de 40 de metri faţă de zonele cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili etc.)
Astfel, sfătuim cetățenii să aprindă focul la distanțe de siguranță, doar în locurile special amenajate și fără să folosească substanţe inflamabile. Nu trebuie aprinse focare direct pe sol pentru că flăcările se pot extinde la vegetație, într-o clipă de neatenție.
Arderea trebuie supravegheată continuu, deoarece vântul ar putea schimba direcţia flăcărilor și chiar duce scânteile la distanţe mai mari, către zone împădurite sau cu vegetaţie uscată. Este recomandat ca cetățenii să aibă la dispoziţie mijloace de primă intervenţie pentru stingerea rapidă a focului: un stingător de incendiu sau o rezervă de apă. Înainte de a pleca spre casă, locul pregătirii grătarului va fi verificat cu mare atenţie. Jarul trebuie stins, iar cenușa acoperită cu pământ. Nu în ultimul rând, copiii trebuie supravegheați permanent pentru a nu se juca cu focul sau în apropierea acestuia.
Orice început de incendiu observat trebuie să fie anunţat la numărul unic de urgenţă 112, pentru a fi lichidat de către pompieri înainte de a produce pagube materiale sau pierderi de vieţi omeneşti.
În perioada minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Rusaliilor Ortodoxe, specialiștii antidrog din județul Botosani vor desfășura, la nivel local, activități de prevenire și informare cu privire la efectele negative și riscurile asociate consumului de droguri.
Agenţia Naţională Antidrog reamintește că, în cadrul proiectului DepreHUB, este funcțională linia telefonică adresată persoanelor consumatoare de droguri sau aparținătorilor acestora, prin intermediul căreia se oferă consiliere psihologică 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Numărul de telefon DepreHUB este 0374.456.444