Şcoala de vară în situaţii de urgenţă şi-a deschis porţile

Şcoala de vară în situaţii de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă”, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţului Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Crucea Roşie – Filiala Botoşani, şi-a deschis, astăzi, porţile.

Proiectul se adresează elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a, care învaţă la şcolile din municipiul Botoşani. În fiecare zi de vineri din august, grupuri de câte 50 de copii vor participa la cursuri organizate de pompieri. Aceştia vor fi învăţaţi cum să reacţioneze într-o situaţie de urgenţă, dar şi cum să vină în sprijinul semenilor. La sfârşitul fiecărei serii, sâmbăta, se va desfăşura evaluarea cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite în ziua precedentă, precum şi o activitate de informare culturală sau religioasă. Din fiecare serie, 10 dintre elevii care vor obţine cele mai bune rezultate în urma evaluării vor merge, în perioada 29 august – 1 septembrie, în tabără la Agafton, unde vor putea să îşi dezvolte priceperile şi deprinderile în a reacţiona a situaţii de urgenţă, dar să se şi relaxeze.

Primii 50 de elevi care s-au înscris la Şcoala de vară în situaţii de urgenţă  provin de la Şcolile nr. 7, 8, 13, Liceul cu Program Sportiv Botoşani şi Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Botoşani.

Aceştia au petrecut, astăzi, două ore în clubul ISU Botoşani, unde specialiştii inspectoratului le-au explicat cum să prevină sau să se comporte într-o situaţie de urgenţă, fie că este vorba de incendiu, cutremur sau inundaţie.

Pompierii au urmărit ca elevii să dobândească, într-o manieră plăcută şi interactivă, cunoştinţele necesare prevenirii situaţiilor de urgenţă.

Prin discuţii interactive, stimulative şi vizionarea unor materiale video din cadrul Campaniei Naţionale “O casă sigură – o viaţă în plus”, abordări care au avut menirea de a-i provoca şi incita la dialog, cât şi prin prezentarea unor tematici specifice situaţiilor de urgenţă, care au vizat comportamentul copiilor în cazul producerii unor situaţii de urgenţă (cutremur, incendiu), s-a urmărit, de asemenea, formarea deprinderilor necesare, care să îi ajute pe elevi să facă faţă situaţiilor dificile, ai căror protagonişti ar putea fi la un moment dat.

Alte două ore, elevii au participat la activităţile practice desfăşurate în curtea Detaşamentului de Pompieri Botoşani. Au fost organizate trei ateliere de lucru, fiindu-le prezentate tehnica de intervenţie în caz de incendiu, ambulanţa SMURD şi măsuri de prim ajutor în caz de arsuri, intoxicaţii, fracturi , hemoragii, înec, precum şi tehnica de intervenţie privind asanarea terenului de muniţie neexplodată. Elevii au asistat la demonstraţii privind modul de funcţionare a echipamentului de descarcerare, precum şi la simularea unei intervenţii în caz de incendiu. Voluntarii de la Crucea Roşie i-au învăţat cum să acorde primul ajutor.

Duminică dimineaţă, cei 50 de elevi vor fi evaluaţi cu ajutorul unui chestionar ce conţine 20 de întrebări din domeniul situaţiilor de urgenţă, după care vor pleca în excursie la Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”. Primii zece elevi care vor obţine rezultate bune în urma evaluării se vor întâlni din nou cu pompierii, în perioada 29 august – 1 septembrie, în tabăra la Agafton.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *