FOTO Răzbunarea unei tinere de 22 de ani, din Botoșani! A incendiat mașinile unui bărbat după o ceartă cu el

O tânără de 22 de ani, din județul Botoșani, a recurs la un gest șocant, de nervi, după o ceartă cu un bărbat. Aceasta i-a incendiat cele două mașini, ca să se răzbune pe el.

Miercuri, 19 iunie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unei tinere, de 22 de ani, din comuna Nicșeni, bănuită de comiterea infracțiunii de distrugere.

Potrivit anchetatorilor, la data de 18 iunie a.c, pe fondul unor neînțelegeri cu un bărbat, de 39 de ani, din comuna Corlăteni, ar fi incendiat două autovehicule, care erau parcate în curtea locuinței și care aparțineau victimei.

Prejudiciu de peste 7.000 de euro

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la peste 7.000 de euro. Incendiul a fost stins de pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, care au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Când au ajuns la fața locului, aceștia au constatat că existau două focare. Ardeau, în totalitate, două mașini și mai multe componente auto, depozitate lângă acestea, iar la o distanță de 20 de metri, în interiorul unei magazii, o parte din tavan și ușa acesteia. Pompierii au acționat rapid și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la alte construcții din gospodărie.

„Tânăra a fost reținută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, ulterior, în urma prezentării în fața instanței de judecată, aceasta și- a însușit propunerea organelor judiciare și au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, anunță reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

 

Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *