Ce trebuie să facă pensionarii care nu sunt acasă când le aduce poștașul plicul cu decizia de recalculare a pensiei

Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a anunțat, miercuri, cum vor primi pensionarii deciziile de recalculare a pensiilor. Baciu a precizat că plicurile vor fi trimise cu Poșta Română, circa cinci milioane de pensionari urmând să le primească la domiciliu. Oficialul a explicat și ce trebuie să facă pensionarii dacă nu sunt acasă când vine poștașul cu decizia de recalculare.

Unii români vor beneficia de creşteri ale pensiei şi cu până la 90%, de la 1 septembrie. Este vorba despre pensionarii care au muncit mult şi au un stagiu de cotizare de peste 40 de ani. De asemenea, peste trei milioane de pensionari primesc bani în plus din septembrie. după recalcularea pensiilor. Decizia de recalculare a pensiei va fi trimisă în plic, prin Poșta Română, fiecărui pensionar, pentru ca procesul de recalculare să se poată finaliza până în luna septembrie, a declarat președintele Casei de Pensii la Digi24.

Baciu spune că pensionarii trebuie să fie acasă când vine poștașul, însă, în cazul în care un pensionar nu este acasă când vine poștașul, plicul cu decizia sa va rămâne o perioadă de câteva zile la oficiul poștal la care este arondat, iar apoi, dacă pensionarul tot nu merge să-l ridice, va putea fi preluat de la sediul casei județene de pensii.

Noua lege a pensiilor vine cu o formulă nouă de calcul

Noua formulă de calcul i-a bulversat pe mulți pensionari deși la prima vedere pare simplă. Cel mai important lucru la recalculare îl reprezintă numărul de ani munciți.

Sistemul de pensii publice din România este reglementat, începând din acest an, printr-o nouă lege, respectiv prin Legea 360/2023.  Pe 6 decembrie 2023, legea pensiilor, adoptată de Parlament în noiembrie și promulgată de președintele Klaus Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ea se aplică începând din 1 ianuarie 2024. O parte din prevederi au intrat în vigoare de la începutul anului, iar cele mai multe vor fi din septembrie.

Noua lege prevede că de la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește cu 13,8% și vor fi recalculate în septembrie. Punctul de pensie va fi, astfel, 2.032 lei.

Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință (VPR). VPR reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a proiectului de lege și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzut de legislația anterioară, respectiv 25.

La data intrării în vigoare valoarea punctului de referință este 81 de lei, care va fi indexat anual, în luna ianuarie, cu rata inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. În anul 2024, valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8% și este de 2.032 lei, potrivit Antena 3 CNN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *