„Domnul Trandafir” trăiește și astăzi, într-o comună de la capătul României. Este vorba despre un învățător cu o experiență de peste cinci decenii de activitate, care a pregătit cu răbdare generații întregi de copii de la țară, cu rezultate incredibile.
Povestirea „Domnul Trandafir” scrisă de Mihail Sadoveanu, în care descrie figura emblemtică a unui învățător de la țară, cu talent pedagogic și vocație, pare doar o idealizare romanțată a meseriei de profesor pentru învățământ primar. Într-un colț uitat de Românie, aproape de capătul Uniunii Europene, în satul Dersca, la un pas de granița cu Ucraina, este însă un învățător care a demonstrat prin iubirea față de meserie și copii, că idealurile întrupate de „Domnul Trandafir” sunt câte se poate de reale, scrie Adevarul. Se numește Gheorghe Roman, predă de cinci decenii la Școala primară din satul Dersca și a scos generații întregi de oameni de succes, fiecare în domeniul său. „Cred că nu există om, trecut de 30 de ani în Dersca care să nu fi învățat să scrie, să citească și să socotească de la domnul învățător. Și mai ales a învățat să fie om. Să fie respectuos și să ajute. Și să-și iubească locurile. Și are o răbdare de fier, pe fiecare copil știe cum să-l ia, așa cu duhul blândeții”, spune un sătean din Dersca.
„A fost o alegere din dragoste pentru învățătură, dar mai ales pentru copii”
Gheorghe Roman predă de 47 de ani. A absolvit Liceul Pedagogic din Botoșani în anul 1977 și s-a întors în satul natal cu un singur gând, de a lumina copii sătenilor de la Dersca. „Am 47 de ani de când sunt la catedră. Din 1977, de la absolvirea Liceului Pedagogic și până în prezent. M-am întors să predau în sat. A fost o alegere din dragost pentru învățătură, dar mai ales din dragoste pentru copii. Cea mai mare dorință mea a fost să împărtășesc învățătura copiilor din sat. Doar prin educație se poate ridica societatea. Prin strădania profesorilor, elevilor și părinților. Toți împreună. Fără vocație, fără iubirea de copii și de a transmite mai departe cunoștințele nu se poate face cum trebuie meseria asta.”, spune Gheorghe Roman. A început să predea într-o vreme în care școala era o clădire mică, cu bănci din lemn și încălzire pe lemne, la sobe vechi.
Nu existau mijloacele didactice de astăzi, iar copiii, mulți dintre ei știau ce înseamnă munca în gospodărie, dar și lipsurile. „La nivel de infrastructură era foarte greu. Era perioada aia cu bănci vechi din lemn și focul făcut la sobă. Dar tot ne-am făcut treaba. Pentru că, exact cum vă spuneam, era vocația, era dorința aceea de a-i învăța pe copii. Și de a le oferi un viitor mai bun. Copilul în medul rural sigur că are și anumite probleme sociale, dar asta nu înseamnă că trebuie să cedezi, să zici „gata nu am ce să fac”. Tocmai că atunci trebuie să-ți dai mai mult silința, să-l ajuți să depășească momentele grele, să-l faci să înteleagă că trebuie să lucrăm împreună pentru a reuși să se realizeze. Realizându-se va ridica și comunitatea din care provine. Trebuie o muncă perseverentă, printr-o colaborare conjugată cu familia. Noi ținem legătura cu familia, o legătură strânsă. Pentru că scopul nostru este copilul și viitorul lui. Celelalte greutăți parcă trec mai ușor, dacă lucrăm împreună pentru acest scop comun: viitorul copilului. Toți copiii, indiferent din ce mediu vin au nevoie de o șansă. Iar școala trebuie să fie o șansă a lor”, spune învățătorul din Dersca.
Performanță școlară la capătul României
Cu multă răbdare și pasiune pentru meseria sa, învățătorul Gheorghe Roman a reușit să facă performanță în educație, acolo unde puțini s-ar aștepta, la capătul României. A reușit să le pună bazele învățăturii și educației copiilor de agricultori și crescători de animale de la Dersca. Mulți dintre ei au ajuns buni profesioniști în diferite domenii. Și asta, spune învățătorul, este cea mai mare mulțumire sufletească. „Cea mai mare mulțumire a mea este atunci când un elev de-al meu reușește să se realizeze în plan profesional, dar și personal evident. Mi s-a întâmplat să mă întâlnesc cu foști elevi, oameni în toată firea și să-mi spună, ”mulțumesc, domnule învățător”. Evident, mă simțeam bine, dar cel mai bine mă simțeam atunci când aflam ce a ajuns. Am mulți elevi care sunt avocați, medici, militari și care slujesc foarte bine acolo unde sunt ei. Sunt mândru de ei”, spune învățătorul Gheorghe Roman.
La vârsta de 65 de ani, învățătorul Gheorghe Roman, este un dascăl de țară foarte updat-at. Acesta mărturisește că ține să se perfecționeze mereu, să fie la curent cu toate noutățile în domeniul pedagogic. A ținut inclusiv pasul cu schimbările de mentalitate. „Am căutat mereu să mă perfecționez, să fiu în ton cu tot ceea ce este nou în domeniul educației și de alfel am avut și rezulate pe măsura pregătirii și perfecționării permanente. La început, mă refer la generațiile de acum două decenii, să zicem, bineînțeles că era o distanță mai mare între elev și profesor. Acuma lucrurile s-au schimbat și trebuie să ne adaptăm și să fim colaboratori buni ai elevilor, să le insuflăm plăcerea de a învăța, dar și să le formăm capacități pentru viitor.
Adică să nu ne oprim doar la carte, ci să-i pregătim să fie și oameni destoinici în societate. Să fie respectuoși, să știe să se exprime, cum să ceară, cum să ofere. Cu generațiile noi este un pic mai greu fiindcă copiii au acces la tot ce este nou. Ne depășesc uneori, dar trebuie să facem tot ce este necesar pentru a ține pasul. Numai așa putem să-i pregătim pentru mai departe”, spune învățătorul botoșănean.
Mai mult decât atât, învățătorul de la Dersca este preocupat să deslușească și tainele tehnologiei, pe care nu o consideră nocivă pentru copii. Evident dacă este folosită cumpătată și pentru a acumula cunoștințe. „Tehnologia îi ajută pe copii și la școală, și acasă. Nu-i încurcă deloc. Intră în contact cu noul, învață. Tehnologia aplicată corect este valoroasă.”, spune învățătorul.
„Domnul este foarte blând și răbdător”
Gheorghe Roman a ajuns la finalul carierei. A dus la bun sfârșit încă o generație de elevi. La începutul aceste veri au terminat clasa a IV-a. În clasa învățătorului, 24 de copii cuminți și studioși de la țară, se pregătesc de serbarea finală. Se despart cu greu de învățător. Una dintre eleve, Meligia spune că cel mai mult a impresionat-o răbdarea și blândețea învățătorului. Asta a ajutat-o să înțeleagă bine la matematică și chiar să câștige câteva concursuri.
„Domnul este foarte blând și răbdător. Eu nu am auzit vreodată o vorbă rea de la el. Ne ajută mult la matematică. Nu se lasă până nu înțelegem și plecăm mulțumiți acasă”, spune copila. Colegul Meligiei, un puști pasionat la rândul său de matematică spune că învățătorul mereu i-a ascultat când au avut ceva de spus. „Așa vede el că unul este trist. Îl i-a și povestește cu el, și nu știu ce-i spune, că nu ne zice, dar se rezolvă, nu mai este trist.”, mărturisește elevul de clasa a IVa .
