Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, vă invită joi, 20 iunie 2024, ora 15:30, la vernisajul expoziției colective de tablouri: „Cu pași prin timp, ia copilăriei mele”.
Este o xpoziție în cadrul căreia au expus elevii Liceului „Alexandru cel Bun” Botoșani (clasele IX-XII), Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani (clasele V-VIII) și Școala Gimnazială Nr. 13 Botoșani (clasele V-VIII), profesor coordonator Alina Gavril.
Incinta Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani (str. Unirii, nr. 10), va găzdui expoziția până pe data de 9 septembrie 2024.