Un tânăr de 20 de ani, din Botoșani, s-a cinstit cu mult alcool și a urcat la volan. La data de 18 iunie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biorul Rutier au identificat pe Calea Națională, din muncipiul Botoșani, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani, din aceeași localitate.
”Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabiliri alcoolemiei”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.