Cinci grupuri de tineri puși pe scandal în Centrul Istoric al municipiului Botoșani au fost potoliți de polițiștii locali. Aceștia consumau alcool și înjurau trecătorii. Potrivit Poliției Locale, în zona Centrului Istoric, polițiștii locali au surprins un număr de 5 grupuri de tineri care consumau băuturi alcoolice pe domeniul public, manifestând un comportament antisocial prin proferarea de injurii la adresa trecătorilor și tulburând liniștea publică prin strigăte și larmă.
În intervalul 14 -17 iunie 2024, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – legea Poliției Locale, polițiștii locali au continuat acțiunile de menținere a ordinii și liniștii publice pe raza municipiului Botoșani.
Misiunile polițiștilor locali s-au desfășurat cu precădere în zonele intens circulate : Pietonal Unirii, Centru Istoric, parcuri, piețe și au vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale în vederea asigurării unui climat social civilizat.
Astfel în perioada amintită, au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 7100 lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii şi liniștii publice, dar și ale unor prevederi aprobate la nivelul municipiului Botoșani.
Pentru fapte de tulburare a liniștii publice, consum de băuturi alcoolice pe domeniul public, apelarea la mila publicului, polițiștii locali au aplicat un număr de 25 sancțiuni, din care un număr de 19 fapte contravenționale au fost constatate în Centrul Istoric.