Consilierii locali au decis, vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare, acordarea titlului de cetățean de onoare laureatului Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia.
Consiliul Local și Primăria Municipiului Botoșani, împreună cu Fundaţia Culturală „Hyperion- Caiete Botoșănene” și Uniunea Scriitorilor din România, organizează, în zilele de 14 și 15 iunie 2024, cea de-a XXXIII-a ediție a Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia.
Nominalizările la Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”-Opera Omnia, ediţia a XXXIII-a sunt: Marian Drăghici, Ioan Moldovan, Ioan Es. Pop, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Grete Tartler, Lucian Vasiliu, Călin Vlasie și George Vulturescu.
Juriul Naţional de acordare a premiului este format din Daniel Cristea Enache, Nicolae Oprea, Vasile Spiridon, Mihai Zamfir, Irina Petraș, Ioan Holban și Vitalie Ciobanu.
Sâmbătă, 15 iunie 2024, la ora 10:30 vor avea loc depuneri de coroane și jerbe de flori la statuia poetului Mihai Eminescu din curtea Bisericii Uspenia, urmate de sujba de Tedeum.
De la ora 17:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor va avea loc gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, ediția a XXXIII-a, urmată de un spectacol susținut de Mircea Tiberian și Nadia Trohin.
Urmăreşte-ne pe Google News! |