Lovitură grea primită astăzi de mama care s-a aruncat cu copii în brațe de la etajul II al Hotelului Tineret din Botoșani

Lovitură grea primită, joi, de mama care s-a aruncat cu copii în brațe de la etajul II al Hotelului Tineret din municipiului Botoșani. Femeia, care și-a ucis unul dintre copii și l-a rănit grav pe al doilea, primește acuzații mai grave.

Lorela- Catrinel Babii va fi acuzată de omor calificat – violenţă în familie şi tentativă la omor calificat – violenţă în familie, după ce magistrații Tribunalului Botoșani au decis, joi, schimbarea încadrării juridice a faptelor acesteia. Decizia a fost luată la solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Inițial, botoșăneanca a fost acuzată de infracțiunile de omor – violenţă în familie şi tentativă la omor – violenţă în familie, însă procurorii au conciderat că faptele sale sunt mai grave și, prin urmare, pedeapsa ar trebui să fie pe măsură.

Solutia pe scurt: Admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani la termenul de judecată din data de 23.04.2024. În temeiul art. 386 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata Babii Lorela- Catrinel, respectiv din infracțiunile de omor – violenţă în familie şi tentativă la omor – violenţă în familie, prev. şi ped. de art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 199 alin. 1 Cod penal şi art. 32 rap. la art. 188 alin. 1, 2 Cod penal cu aplic. art. 199 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal, în infracțiunile de omor calificat – violenţă în familie şi tentativă la omor calificat – violenţă în familie, prev. şi ped. de art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. i Cod penal cu aplic. art. 199 alin. 1 Cod penal şi art. 32 rap. la art. 188 alin. 1, 2, art. 189 alin. 1 lit. i, alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 199 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. 

Cum s-a întâmplat totul

Pe 21 august 2023, Lorela Babii a plecat împreună cu copiii de acasă, din Albești, Botoșani, unde locuia cu socrii. Femeia s-a plimbat cu cei doi copii prin parc, apoi și-a sunat soțul, care lucra la București. Deși acestuia i s-a părut că soția lui este puțin supărată, nu a dat atenție acestui lucru. Nu a bănuit nicio secundă faptul că mintea femeii era tulburată de gânduri negre.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Deși nu avea buletinul la ea, seara, Lorela Babii a reușit să închirieze o cameră la hotel. La recepție, ca să se poată caza, criminala a spus că a pierdut autobuzul și nu mai poate ajunge acasă împreună cu copiii săi. La ora 23.30, femeia și-a pus planul diabolic în acțiune, dar nu înainte de a-i trimite soțului său un mesaj.

„Mulțumesc că m-ai făcut să fac ceea ce nu voiam, sper să fii fericit acum că ai scăpat de noi și nu mai trebuie să ne trimiți bani. Că am înțeles că asta era marea ta problemă (…) Regret tot ce am făcut cu tine până acum și regret că m-am măritat cu tine, dar chestia era că voiam să scap de acasă. Cel mai rău îmi pare pentru copii, căci ei nu au nicio vină, dar nu îi pot lăsa așa, ai nimănui (….) Sper să fii fericit fără noi, adio!”, este o parte din mesajul trimis de Lorela Babii soțului său înainte să-și arunce copiii pe geam.

Cel care a descoperit trupurile copiilor zăcând pe asfalt a fost paznicul hotelului, care a sunat imediat la numărul de urgență 112.

Mama criminală nu figura în evidențe cu vreo afecțiune psihică, iar anchetatorii au stabilit că avea discernământ în momentul producerii tragediei

În octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au dispus trimiterea ei în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de „violență în familie sub forma omorului” și „violență în familie sub forma tentativei de omor.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *