Școlile dintr-o comună de la capătul României fac performanță în educație. La Dersca, mulți elevi, copii de agricultori sau crescători de animale obțin premii la concursuri și olimpiade la nivel județean și național. Mulți dintre aceștia își împart timpul între școală și munca în gospodărie.
Atunci când ne referim la învățământul din mediul rural în România de obicei ne vin în minte statisticile și realitățile sumbre privind absenteismul, abandonul școlar, sărăcia, lipsa mijloacelor didactice și contra-performanțele. Numai în județul Botoșani, în fiecare an sunt școli și licee din mediul rural incluse în statistica rușinii privind note de 1 și 2 la Evaluarea Națională sau Bacalaureat. Există însă și excepții notabile. Cel mai bun exemplu este Dersca, o comună din județul Botoșani, aflată de-a dreptul la capătul României. Se află la aproximativ 60 de kilometri de municipiul Botoșani, chiar lângă granița de stat cu Ucraina. Comuna este formată dintr-un singur sat, populată mai ales de agricultori și crescători de animale. Aproape toți localnicii au fost măcar o singură dată la muncă în străinătate, Dersca fiind renumită pentru faptul că are cursă directă, de autobuz către marile orașe ale Italiei de nord, acolo unde majoritatea sătenilor lucrau în construcții. Deși aparent izolată, la capătul țării și cu perspective reduse, cu părinți plecați, Dersca sparge orice tipare. Elevii de la școlile din Dersca, atât din ciclul primar cât și gimnazial au devenit un adevărat fenomen educațional. Din familii de crescători de animale sau meseriași, aceștia reușesc să facă performanță devansând inclusiv școli cu tradiție din mediul urban, scrie adevarul.ro.
Dersca este o localitate cu o istorie veche și bogată. În turbăriile de la marginea comunei a fost descoperită o misterioasă așezare lacustră dacică. Mai apoi este cunoscută existența sa de-a lungul evului mediu și a epocii medievale. După anul 1990, împinși de sărăcie și lipsa de perspectivă localnicii au plecat masiv în străinătate. Mai ales în Italia de nord, Germania și Olanda. Atât în agricultură cât și în construcții. Rata de imigrare era atât de mare încât la Dersca a apărut o linie de transport care ducea direct localnicii sau pachetele familiilor direct la Roma, Milano sau Torino. Datorită banilor câștigați în străinătate de localnici, peisajul rural s-a schimbat. Locuințele vechi din chirpici, specifice acestei zone au fost înlocuite cu vile sau case noi. În centrul comunei au apărut super-marketuri dar și alte investiții. Prosperitatea obținută greu cu sudoarea frunții și dorul de casă, s-a tradus în investiții în educație. Mai precis, părinții au decis să investească masiv în educația copiilor.
O parte s-au întors și au investit bani în mici ferme, tocmai pentru a fi aproape de copii. ”Au muncit pe brânci ca să le facă un viitor copiilor. Și acolo în străinătate au văzut că educația este baza ca să câștigi cinstit și să dormi liniștit cu capul pe pernă. Și au venit și au investit în educația copiilor. Au ținut neapărat ca să aibă o soartă mai bună decât a lor, muncind din greu prin străinătate. Și reușesc, și-au făcut copiii oameni”, spune un sătean din Dersca. Realitatea este confirmată de directorul școlii din Dersca, Vasile Afusoaie. „Avem părinți care se implică trup și suflet alături de școală. Dintotdeauna la Dersca comunitatea a acordat o atenție deosebită învățării. Și avem cazuri celebre cu elevi plecați din Dersca care au ajuns mai târziu profesori universitari.
A fost mereu o aplecare pentru învățătură.”, spune directorul. Același lucru îl mărturisește și profesoara de fizică, Silvia Babii. ”. Acești copii au avut mereu sprijinul familie”, precizează aceasta. Iar rezultatele nu au încetat să apară. Școala Dersca este una dintre cele mai performante din mediul rural. Și nu numai. La nivel județean, elevii din Dersca sunt printre puținii care au reușit la Evaluarea Națională să obțină nota 10. ”Anul trecut am avut o elevă care a obținut nota 10 la matematică. Acum doi ani alt băiat a luat deasemenea 10. Obținem rezultate bune la evaluarea națională. Suntem în partea de sus a clasamentului așa cum arată și datele Inspectoratului Școlar Județean”, spune directorul școlii din Dersca.
Olimpici la nivel județean și național
Performanțele elevilor de la Dersca nu se opresc doar la nivelul notelor din catalog sau a rezultatelor de la Evaluarea Națională. Copiii din satul nord-moldav fac performanță și la concursurile județene și naționale. Mai ales la matematică. „Avem elevi care au obținut rezultate foarte bune la nivel județean dar și național ale unor concursuri și olimpiade școlare. Anul trecut am avut performanțe excepționale. Am obținut premiul I la Olimpiada Națională de Matematică prin Cazacu Roberta. Am participat la etapa națională de șah din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Am avut doi elevi care au participat la etapa națională a Concursului de Matematică Olimpiada Satelor din România la clasele a VII și a VIII a și am avut o fetiță care a participat la concursul de biologie ”George Emil Palade” la etapa națională. Avem și anul acesta participanți la etapele naționale ale concursului național Olimpiada Satelor din România. Avem mulți elevi caer s-au distins la concursurile și olimpiadele școlare.”, precizează Vasile Afusoaie.