O tânără de 21 de ani, din județul Botoșani, are nevoie de ajutor. Aceasta va aduce pe lume primul său copil în luna iulie. Locuiește într-o căsuță modestă, unde nu are curent electric și nici fântână. Povestea sa a ieșit la iveală după ce preoteasa Anamaria Macuc a stat de vorbă cu ea.
„Luna trecuta, la casa „Sf. Irina” de la Biserica Pacea, am cunoscut o mamica tanara ( 21 ani), insarcinata cu primul ei copil. Avea nevoie doar de niste hainute pentru copilasul ei si cineva i-a recomandat sa ma caute la Biserica Pacea. Nu mi-a cerut nimic altceva. M-a impresionat mult de la prima vedere. I-am daruit cu drag din ce-am primit de la dv.: hainute, patut, cadita si ce mai e nevoie pentru bebe si am rugat-o un singur lucru: ” Te rog să zâmbești!”. A incercat sa-si stapaneasca lacrimile si mi-a zis: ” Nu știu să zâmbesc…”. Multumesc ca ma ajutati, fara sa ma judecati…! ” Atunci mi-au dat si mie lacrimile si am stat de vorba cu ea si am aflat povestea ei trista”, mărturisește Anamaria Macuc.
Unica avere a tinerei este bebelușul pe care îl poartă în pântece. Viata ei a fost si este plina de incercari si suferinta pe multe planuri.
„Cu siguranta nici unul dintre noi, n-am vrea sa fim nici macar pentru cateva secunde in locul ei ( daca o veti cunoaste personal, veti intelege imediat de ce spun asta). A gresit, stie ca a gresit si…a ramas insarcinata si pentru ca n-a vrut sa-si avorteze copilul a „platit” scump: a fost exclusa din familia biologica. Si-a asumat ca își va crește singură copilul, fara tatal acestuia. Pentru aceasta mama luptatoare, copilul din pantecele ei este cea mai mare bogatie pe care o are. Nu are altceva mai scump pe lumea aceasta. Rar am vazut o mama, care sa se confrunte cu atat de multe probleme si sa-si iubeasca si sa-si ocroteasca atat de mult copilul din burtica si sa nu aiba nici un gand rau asupra acestuia. Ii este greu acum, foarte greu, dar lupta si spera intr-o zi sa-i poata oferi ce-i mai bun si mai frumos copilului ei”, spune preoteasa.
De putin timp, viitoarea mămică locuieste singura, într-un sat de la aproape 30 kilometri de Botoșani, în căsuța bătrânească a bunicii. Nu are curent electric, dar stă la lumânare și nici nu are vreo fântână în apropiere. Tânăra are nevoie de ajutor. Cei care vor să o ajute cu alimente, produse de igienă, bănuți pe care îi strânge ca să racordeze căsuța la curent electric pot lua legătura cu Anamaria Macuc. Sau o puteți suna direct pe tânără la numărul de telefon +40759878118. Donații se pot face în contul ei: RO45BTRLRONCRT0523215101 deschis la Banca Transilvania.
Urmăreşte-ne pe Google News! |