FOTO Fiul Mădălinei Manole și a botoșăneanului Petru Mircea a ajuns la vârsta de 15 ani. Seamănă cu regretata solistă

foto lpf

Pe 8 iunie 2009, Mădălina Manole avea să cunoască cea mai mare fericire: devenea mama unui băiețel pe care și l-a dorit enorm. Un an mai târziu, solista șoca o țară întreagă cu moartea ei, lăsând în urmă o familie îndurerată și dezbinată. Anul acesta, pe 8 iunie, fiul Mădălinei Manole a împlinit 15 ani, dar nici în ziua de azi fratele solistei nu a reușit să-și vadă nepotul.

Marian Manole, fratele Mădălinei Manole, a publicat pe Facebook a mulțime de mesaje și de colaje dedicate nepotului său, pe care nu l-a văzut de când sora lui s-a stins din viață. Petru, alintat „pui mic”, a împlinit 15 ani și este crescut de tatăl său, Petru Mircea. Marian Manole își strigă dorul de Mădălina și de nepot în mediul virtual, unde compasiunea urmăritorilor, dar și cuvintele de încurajare îi mai alină suferințele.

Marian Manole a publicat și poze mai recente cu fiul Mădălinei, poze din care, spune el, „a decupat-o pe soacra de la Botoșani” (n.r. soacra Mădălinei Manole).

Marian Manole, mesaj pentru nepotul lui. Fiul Mădălinei Manole a împlinit 15 ani

„Mâine împlinește 15 ani! (n.r. pe 8 iunie) Nu l-am văzut decât o dată, când era bebe mic! Așa a hotărât tutorele lui, de parcă este jucăria lui! Nu este jucăria lui, este copilul Mădălinei și nepotul meu! (…) Trist este pentru bieții noștri părinți, care au plecat din lumea asta și cu durerea că nu au putut să-și crească nepotul, iar fata lor nu și-ar fi dorit asta!

Poate le mai alina dorul de Măgduta lor! Încă o dată, așa a hotărât tutorele! Eu încă trăiesc, poate mă ține Dumnezeu pe pământ și pot să-l cunosc cândva! (…)

Pui mic e un tânăr adolescent de 15 ani, acum! Îi spun la multi ani și, dacă citește, prin absurd, îi spun să nu uite un lucru pe care o să-l înțeleagă acum! Prin venele lui curge sângele mamei lui, el este primul Manolist și când va realiza asta are o sarcină importantă în viață! Să-i ducă mai departe memoria Mădălinei Manole, artista, mama lui!”, a scris Marian Manole, pe Facebook, reamintind că relația lui cu Petru Mircea, care i-a fost cumnat, este inexistentă.

„Dacă mama lui ar fi trăit, cu siguranță îl lua cu ea pe scenă, așa cum făcea cu nepotul ei, Mihăiță! Așa i-ar fi insuflat, poate, plăcerea de a cânta sau măcar ar fi fost mândru că are o așa mamă! Mihăiță tremura tot când era lângă ea, pe scenă! Mihăiță e Mihai acum, un tânăr bărbat și pui mic e un tânăr adolescent de acum! (…)

Pe lângă la multi ani fericiți și sănătoși, vreau să îi urez baftă la capacitate, presupun că este clasa a 8-a! Că a terminat-o! Să-și urmeze visele, ceea ce simte că vrea să facă în viață! Dacă vrea să fie muzician, să urmeze un liceu de muzică, dacă vrea să fie doctor, să urmeze medicina, informatician, să facă ce-i place, nu neapărat ce-l împinge tutorele să facă! El a urmat Conservatorul și a ajuns să facă sonorizarea la anumite spectacole, bine, nu-i urât nici lucrul ăsta, dar MĂDĂLINA și-ar dori să ajungă mult mai sus! Până la urmă, să fie sănătos, asta este cel mai important! Dumnezeu și mama lui îl vor ghida în viață!

Mădălina Manole a murit pe 14 iulie 2010, în ziua în care împlinea 43 de ani

Pe 14 iulie 2010, Mădălina Manole a fost găsită moartă în vila de la Otopeni. În ziua respectivă împlinea 43 de ani. Procurorii au stabilit că ”Fata cu părul de foc” s-a otrăvit cu o substanţă extrem de toxică. trupul neînsuflețit al regretatei soliste se odihnește în cimitirul Bolovani din Ploiești. În 2017 s-a stins și mama ei, Eugenia, iar în 2020 a murit și tatăl solistei, Ion Manole. Bărbatul a avut Covid și alte afecțiuni cronice. Ancheta în cazul Mădălinei Manole s-a desfășurat paralel cu situația ostilă din familie. Părinții și fratele regretatei Mădălina Manole i-au adus acuzații grave lui Petru Mircea. În 2013, cazul Mădălinei Manole a rămas clasat ca sinucidere. Aceasta a fost decizia magistraţilor, care au hotărât să nu mai redeschidă dosarul morţii artistei. Părinţii cântăreţei au fost cei care ceruseră redeschiderea cazului, nemulțumiți că anchetatorii nu au luat în considerare câteva probe din casa artistei, scrie Libertatea pentru femei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *