Un copil din județul Botoșani a murit electrocutat. Tragedia a avut loc marți, când sportivul de 14 ani, de la Clubul Național de Canotaj din Orșova, a murit electrocutat la un panou electric. Minorul decedat era din Botoșani. Potrivit orsova24, copiii se jucau de-a v-ati ascunselea. Sportivul decedat se ascunse în camera tehnică a unității, s-a urcat pe un panou electric și a fost electrocutat.
„La data de 11 iunie a.c., ora 17.20, Poliția municipiului Orșova a fost sesizată cu privire la faptul că la complexul sportiv din municipiu, o persoană s-ar fi electrocutat. La fața locului s-au deplasat polițiștii orșoveni care, din primele verificări efectuate, au stabilit că un minor de 14 ani ani, în timp ce se juca împreună cu alți colegi din cadrul complexului, acesta s-ar fi ascuns în camera tehnică a unității, pe un panou electric, fiind găsit decedat”, precizează polițiștii.
Trupul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și neglijență în serviciu.
Urmăreşte-ne pe Google News! |