Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Botoșani, Lucian Trufin, învins la alegeri la câteva sute de voturi de candidatul PNL, Valeriu Iftime, a transmis un mesaj către botoșăneni în care le mulțumește celor care l-au votat și au crezut în el.
„Am fost foarte aproape de obiectiv, la o diferență infimă față de contracandidatul care a revendicat deja victoria. Dar nu mă declar învins, ci câștigător. Am câștigat experiența unei campanii constructive, curate, în care am investit mai mult suflet și mai puțini bani. Am câștigat legături trainice cu oameni corecți și de calitate, care încă mai există în politică botoșăneană și am primit lecții importante. Voi face o analiză pertinentă și dacă sunt lucruri de spus cu siguranță le veți auzi de la mine. M-am bucurat de sprijin din partea echipe PSD Botoșani, care m-a întărit, m-a îndrumat și a împărtășit emoția mea. O menționez în mod deosebit pe doamna Doina Federovici, care a văzut în mine un egal administrativ”, a spus Trufin.
Social democratul se declară mulțumit că a reușit să ducă o campanie curată, fără acuzații sau cuvinte grele și i-a atras atenția lui Iftime că botoșănenii vor ca proiectele promise să devină realitate și își doresc ca noul președinte să facă mai mult decât au făcut cei din vechea administrație.
„Sunt câștigător și din punct de vedere retrospectiv. Am stat departe de cuvinte grele, de acuzații și mai ales de tron. Am așezat lângă mine oameni valoroși, care au adus o contribuție pozitivă în societate, am promovat locuri și inițiative cu care județul Botoșani se poate mândri, am vorbit despre o viziune comună de dezvoltare. Nu m-am urcat pe piedestal, ci am căutat lucruri pozitive în jurul meu și le-am adus în atenții lumii, pentru că nu am vrut ca imaginea de ansamblu să fie despre mine, ci despre tot ce înseamnă comunitatea noastră. Și am făcut asta tocmai pentru ca cei din sudul și vestul țării să aibă motive să admire județul Botoșani și MOLDOVA pe care eu nu le-aș da pe niciun paradis închipuit. Rezultatul electoral nu mă declară câștigător, cu toate că este un scor peste cel de partid. Dar mă declară câștigător modul în care am luptat pentru această poziție. Sper din suflet ca botoșănenii să nu fie dezamăgiți de alegerea făcută, sper ca toate proiectele promise să devină realitate, poate chiar și o parte din Programul „10 pentru Botoșani”. Felicit toți colegii candidați care au câștigat încrederea oamenilor, felicit toți contracandidații care au participat onest la competiție. Îl felicit pe noul președinte ales al Consiliului Județean, asupra căruia vom îndrepta atenția pe tot parcursul mandatului, îi urez succes și îi atrag atenția că trebuie să livreze ceea ce a promis în campanie. Botoșănenii vor rezultate mai bune decât ceea ce am realizat noi. Sper să nu avem 4 ani de lamentări și stagnare!”, a spus Trufin.
Urmăreşte-ne pe Google News! |
Câte voturi au luat la preşedinţia CJ Valeriu Iftime, Lucian Trufin, Eusebiu Cilibiu şi Lăcătuşu!
daca judetul va fi condus ca echipa de fotbla unde se dau banii pe scalvi umani [fotbalisti ] pe sub masa atunci mutumim Iftime ! STIM DE CE AI VENIT!
Auleoooooo! Se vede ca esti PSD-ist, dupa cum te exprimi. Niste lectii de limba romana nu iti strica. Te cam roade asa-i?
Condoleanțe ,Lucian!Ai afacerile tale,nu-i problemă!O să te poți ocupa mai bine, de ele și de familie!La următoarele alegeri parlamentare,vei ocupa o poziție eligibilă,nu-i bai!Viața merge înainte!