Județul Botoșani se află sub Cod portocaliu de ploi și vijelii. Au fost dispuse măsuri pentru prevenirea unor situații de urgență

În contextul codului portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a convocat, astăzi, membrii Comitetului Județean pentru Situații Urgență Botoșani cu responsabilități în gestionarea fenomenelor hidrometeorologice periculoase, pentru adoptarea unor măsuri în vederea prevenirii apariției unor situații de urgență.

Potrivit meteorologilor, astăzi, între orele 15:00 – 23:00, sunt prognozate vijelii puternice, grindină de medii și, posibil, mari dimensiuni, dar și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25 …40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. Vântul va avea la rafală 70 …90 km/h.

Potrovit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, în vederea monitorizării evoluţiei fenomenelor meteorologice periculoase și pentru adoptarea unor măsuri, în cel mai scurt timp, în cadrul ședinței s-au stabilit următoarele:

– avertizarea populației cu privire la fenomenele prognozate;

– pregătirea și verificarea forțelor și mijloacelor de intervenție;

– analizarea situațiilor potențiale de pericol;

– luarea tuturor măsurilor de protecție a persoanelor și bunurilor;

 

– dacă situația o impune, evacuarea oamenilor și animalelor în afara zonelor potențial inundabile.

Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă au fost înștiințate să instituie serviciul de permanenţă la sediile primăriilor, să monitorizeze situaţia şi să anunţe în cel mai scurt timp Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în cazul producerii unor evenimente generate de fenomenele meteorologice prognozate.

Reamintim că, la nivelul ISU Botoșani a fost activată grupa operativă și s-a dispus asigurarea rezervei de personal pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Deoarece există riscul producerii unor inundații locale, recomandăm cetățenilor să:

– curețe șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
– nu arunce gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei;
– construiască bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă, în caz de inundație;
– urmărească la posturile radio/tv buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor;
– în cazul unei situații de urgență reale, sesizați evenimentul la numărul unic 112.

De asemenea, în caz de vânt puternic, trebuie respectate următoarele măsuri:

▪ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

▪ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

▪ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

▪ îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;

▪ nu atingeți firele căzute la pământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *