Un botoșănean s-a ales cu o amendă usturătoare pentru că a fotografiat buletinul de vot. Este vorba despre un bărbat de 48 de ani, din comuna Unțeni, care s-a ales cu o amendă de 1.000 lei. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la o secție de vot din localitatea respectivă, polițistul aflat în serviciul de protecție a fost sesizat de către președinta secției cu privire la faptul că a identificat o persoană care a fotografiat buletinul de vot.
„În urma verificărilor efectuate, a fost stabilită identitatea persoanei respective, este vorba de un bărbat de 48 de ani, din aceeași localitate. Față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 1000 de lei”, anunță sursa citată.
Până la ora 15:00, la nivelul județului Botoșani au fost semnalate 18 incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea 13 nu s-au confirmat, iar în celelate cazuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 9.600 de lei.
Urmăreşte-ne pe Google News! |