Capitanul FC Botoșani, Andrei Miron, rămâne la echipă. Acesta a semant prelungirea contractului cu FC Botoșani, cu încă doi ani.
”Fundașul nostru central, care a fost ani la rând sufletul vestiarului „roș-alb-albastru”, tocmai a semnat prelungirea contractului cu FC Botoșani, valabil de acum până în iunie 2026. Produs al celor de la Oțelul Galați, Andrei s-a întors la FC Botoșani în iarna acestui an, după experiențele de la FCSB, Hapoel Haifa și Universitatea Cluj, acceptând să poarte, din nou, tricoul „roș-alb-albastru” și să pună umărul la menținerea echipei în primul eșalon, atunci când mulți credeau că acest lucru este imposibil. Și-a îndeplinit misiunea, chiar din postura de lider al formației noastre, iar aventura sa alături de noi va continua pentru încă două sezoane. Mulțumim, căpitane, pentru devotamentul arătat pe teren și mult succes în tricoul nostru și în sezoanele ce vor urma!”, transmit oficialii clubului FC Botoșani.
Urmăreşte-ne pe Google News! |