Încă două victime după explozia de la Dedeman de vineri dimineață au fost transferate de urgență la Iași. Potrivit datelor de ultimă oră transmise de reprezentanții Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani, până acum cinci dintre cele 15 victime au fost transferate către spitale de arși din Iaşi şi Bucureşti.
”Este vorba de patru angajați ai Dedeman, care au fost transferați, și de un colaborator Dedeman. Alți doi angajați ai societății au rămas internați în cadrul Secției chirurgie plastică și reparatorie-Compartiment arși. Cinci dintre pacienți au fist externați. In urma discutiei cu reprezentantii Dedeman, din cele 15 persoane implicate, 8 pacienti sunt angajati Dedeman, un pacient este colaborator Dedeman, iar 6 pacienti au fost clienti.”, a declarat medicul Ștefan Bercea, directorul medical al Spitalului Județean Botoșani.
Trei pacienți au fost transferați la Iași, toți bărbați de 56, 41 și 43 de ani, iar alți doi bărbați la București, cu vârstele de 40 și 36 de ani. Copilul de 6 ani a fost externat.
Urmăreşte-ne pe Google News! |