Trei tineri au fost reținuți pentru fapte cu violență. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, cu vârstele cuprinse între 18 și 26 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și distrugere.
”În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că aceștia, la data de 26 mai a.c., în jurul orei 21:00, în timp ce se aflau în drumul public, din comuna Frumușica, ar fi lovit peste corp, victimele, de 21 și 24 de ani, provocându-le leziuni care au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare. În același context, ar fi distrus elemente de caroserie ale unui autoturism aparținând uneia dintre victime”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județea.
Prin activitatea infracțională, cei trei au tulburat ordinea și liniștea publică și au provocat indignarea cetățenilor. Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.
Urmăreşte-ne pe Google News! |