Ministrul Economiei, Radu Oprea, despre ”izvorul cu foc” dintr-o localitate din Botoșani: Putem avea potențial să transformăm localitatea într-o stațiune

Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea, a declarat, miercur, la Botoșani, că dezvoltarea parcurilor industriale reprezintă o oportunitate pentru județ, mai ales acum când autostrada Moldovei este o realitate.

Oprea s-a întâlnit cu mai mulți primari din Botoșani, iar unul din subiectele dezbătute a fost înființarea parcurilor industriale.

Vorbeam cu primarii cu care m-am întâlnit despre parcurile industriale. Îmi spunea domnul primar de la Bucecea că deja lucrează la un astfel de parc.  (..) Trebuie să fie această dezvoltare rapidă, accelerată, a parcurilor industriale, pentru că avem conjunctura favorabilă. Mai mult decât atât, avem și vom avea infrastructura de care avem nevoie: autostrada Moldovei devine o certitudine. Am văzut cât de repede se lucrează pe autostrada Moldovei. Avem nevoie de infrastructură bună pentru a putea fi competitivi din punct de vedere economic. Și lucrurile astea se întâmplă și reprezintă oportunități pentru județul dvs. (…) Să vă dau un exemplu: aveți resursa, aveți nisipul din care se poate face sticlă, fără nicio problemă toată lumea știe lucrul acesta. Sticla este grea. Costul cu transportul în prețul sticlei este important și atunci dacă nu ai infrastructură, dacă nu ai autostradă nu ești rentabil. Nu vei putea să vinzi, chiar dacă ai o fabrică super performantă aici, la dvs. Oportunitatea înseamnă reconstrucția Ucrainei și înseamnă o piață foarte mare unde de sticlă va fi nevoie. Va fi nevoie de foarte multă sticlă în Ucraina și cred că va reprezenta o oportunitate exploatarea resurselor pe care le aveți aici, pentru că sticlă nu se poate face oriunde. La dvs se poate fabrica sticlă  ”, a spus Radu Oprea.

Ministrul Economiei a vorbit și despre oportunitatea de a se înființa o unitate balneoclimaterică în comuna Hlipiceni, din județul Botoșani, unde este „izvorul cu foc” .

”Am mai discutat de o oportunitate pe zona de balneo la Hlipiceni, unde există o resursă care este certificată deja din punct de vedere medical. Noi avem în cadrul ministerului un program care se adresează UAT-urilor pentru dezvoltarea stațiunilor balneoclimaterice. Vom verifica daca se încadrează sau dacă nu, oricum suntem în modificare cu acest program, așa că putem să-l aducem în acel format care să corespundă și nevoilor de la dumneavoastră din județ. (…) Avem o resursă certificată, un izvor care Ministerul Sănătății și instituțiile specializate ne-au spus că este bun și că are efecte pentru sănătate. Noi avem un program care nu a fost folosit ani de zile, am deblocat acest program, care are o componentă pe balneo și ar putea să acceseze fonduri autoritatea locală. Sunt destinate UAT-urilor,  90% din fonduri vin din partea guvernului. Din punctul meu de vedere este importantă resursa certificată și faptul că de acolo putem avea potențial să transformăm localitatea într-o stațiune”, a adăugat Radu Oprea.

 

Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *