Pe 5 iunie este Ziua Învățătorului, o zi în care toți îi sărbătoresc pe cei care i-au învățat să scrie și să numere, dar nu numai. În această zi specială, Dănila Florentină, fostă învățătoare la „Pedagogic” și-a amintit cu drag de câteva întâmplări de acum 35- 40 de ani în urmă, pe când încă era la catedră. Mărturisește că a trăit vremuri grele, iar cadrele didactice erau nevoite să se descurce cu câte puțin, așa că erau mai unite, se ajutau între ele.
„Aveam așa de puțini bani …dar eram așa de responsabili și de mulțumiți când realizam ceva!”, spune cu sufletul împăcat Florentina Dănilă.
A spălat și vândut sticle pentru a avea bani de flori pentru nunta unei foste eleve
„Mama unei foste eleve, distinsa doamnă învatatoare Maria Spătaru, m-a invitat la nunta Sănduței! Singurul copil! O fetița deosebită! Când a înscris-o la scoală doamna m-a întrebat: ,,Dar dumneavoastră știți să cântati?” Doamna cânta și dansa grozav! Și întrebarea era deosebită! Pentru că noi puneam accent si pe muzica și pe desen…Copilul are nevoie de toate, nu doar de româna și matematică! Muzica, desenul, lucrul manual( cum era atunci!) sensibilizează! Eu nu eram privighetoare ca doamna, dar mă străduiam. Și cred că m-am străduit bine că doamna a ținut mult să particip la nunta Sănduței, un moment unic in viață. Cred că era pe final de august sau început de septembrie. Era cea mai cumplita perioada pentru un cadru didactic. Erai lefter! Banii erau puțini de felul lor. Pe vara erau și mai puțini și îi primeam la începutul vacanței. Așa că la finalul vacanței spălam sticle și le vindeam ca să mai fac vreo doi bani. Nu am avut bani decât pentru un buchet de flori. Atât! Și m-am dus doar la cununia religioasă. Mă bucur mult că am avut șansa in viață să cunosc oameni ca doamna Spătaru și familia sa”.
Mama sa a cusut o noapte întreagă huse pentru băncile elevilor
„Din putinii bani pe care îi aveam cumpărăm materiale pentru scoală. Ca să fie bine! Nu-ți dădea nimeni nimic. Se anunțase o inspecție de la minister la Liceul Pedagogic. Cu oameni mari! Aveam niște bănci…durere! S-a dus tata pe la Uzinele Textile, a căutat cu pile și relații niște tercot albastru ( la kilogram!), mama a cusut huse toată noaptea la mașină și a doua zi aveam niște bănci grozave!”
La Vorona, era să cadă cu tot cu fusta de „cucoană” în noroiu
„Eram invatator-metodist. Multe inspecții neplătite! In tot judetul! Aveam de făcut o inspecție la Vorona Mare, la o fosta colega de liceu. Până la Vorona am mers cu autobuzul. Era și o vreme cu noroi. Aveam și eu o fusta de cucoană: clos, din stofa roșie, lunguță. Din Vorona mă aștepta o căruță. Eu, care nu am avut treabă cu astfel de mijloace de transport, neavând bunici la țară, când m-am urcat am pus piciorul pe oiște și caii au pornit. Căruțasul m-a prins zdravăn de fusta și a strigat la mine: ,,Cucoana, da’ mata nu știi să te urci într-o căruță?” Știam româna, știam matematica, știam eu ce știam, dar asta nu mă învațase nimeni.”
Culmea furiei: măgarilor!
„Uneori ,când mă înfuriam ( imposibil sa nu se întample!) pe copii , când făceau o boacănă mare , mai scăpam câte un ,,măgarilor” (când boacănă era mare!). Era culmea furiei mele! Un puști simpatic și mucalit, Cosmin Ungureanu, mi-a răspuns odată printre dinți( plin și el de furie!) :,, Dar noi nu suntem măgari. Nu avem urechi lungi!” M-am lecuit de ,,măgarilor”!”
Mărturisește că a trăit vremuri grele, dar „tare frumoase”.
„Eram uniți, ne ajutam, trăiam fiecare eveniment din școala( nu doar îl bifam!) Când o colegă avea de susținut gradul I, toți săream cu ceva. Unii cu mâncare, alții cu prăjituri, alții cu mașina, alții cu vesela. Nu te așezai doar la masă! Vremuri și vremuri! Așa a fost atunci!”
 |
Urmăreşte-ne pe Google News! |
