Spitalul Judeţean internează doar cazurile urgente, iar bolnavii cronici sunt programaţi la internări. Şi asta pentru că unitatea spitalicească trebuie să se încadreze în serviciile contractate cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, care sunt mai puţine decât în urmă cu câteva luni. Mihaela Miler, directorul medical al Spitalului Judeţean susţine că media lunară a internărilor este de 2000, potrivit noului contract, asta în condiţiile în care până nu demult ele depăşeau 3000 cazuri.
„Încercăm să ne încadrăm în contractul cu Casa şi cred că pe vara aceasta o să reuşim. Contractul este de 2000 de internări pe lună, un contract mai mic decât puteam noi ca şi capacitate de spital, dar o să încercăm prin toate mijloacele să ne încadrăm. Nu avem altă alternativă şi asta înseamnă restricţionare la internări. La cronici sunt făcute programări la internări şi internăm urgenţele reale. Bolnavii cronici au început şi ei să înţeleagă şi se fac programări „ a precizat directorul medical.
Mihaela Miler spune că se vor face mai multe internări de zi în spital, pentru că la acest capitol spitalul are un contract mai mare cu instituţia de asigurări de sănătate. Ultimele două luni din an, respectiv noiembrie şi decembrie, nu sunt acoperite din punct de vedere financiar.
„Vom folosi internările de zi pentru bolnavii care pot fi investigaţi în acest regim de semiambulator”, a adăugat Miler.
Cele mai aglomerate secţii ale Spitalului Judeţean sunt interne, cardiologie, neurologie.