Nicolae Ciucă, despre barajul de la Vârfu Câmpului: Va fi nevoie ca autoritățile locale împreună cu Ministerul Mediului să identifice soluția prin care să se poată pune în valoare acest baraj

Președintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a vizitat, luni, barajul de la Vârfu Câmpului, lăsat de izbeliște de zeci de ani. Liberalul s-a arătat uimit de faptul că până acum nu au fost identificate soluții pentru finalizarea acestei investiții. Ba mai mult, susține el, în perioada în care a fost premier, nimeni nu i-a atras atenția asupra acestei probleme.

Este finalizat în proporție de 90%. Surprinzător este faptul că el este introdus în Sit Natura 2000, care atrage de la sine proceduri destul de greoaie și va fi nevoie ca autoritățile locale împreună cu Ministerul Mediului să identifice soluția prin care să se poată pune în valoare acest baraj”, a declarat Ciucă la Botoșani.

Barajul de la Vârfu Câmpului a fost conceput ca un scut împotrivă inundaţiilor, iar acumularea de pe Siret se dorea a fi o resursă de apă pentru municipiile Botoşani, Dorohoi şi pentru judeţul Suceava. Construcţia sa a început în 1987, însă nu a mai continuat din lipsă de bani. Este una dintre cele mai importante lucrări hidrologice din judeţele Botoşani şi Suceava şi a fost declarat obiectiv de utilitate publică şi de interes naţional.

Cu o suprafaţă de aproape 600 de hectare şi o lungime de zece kilometri, construcţia avea termen de finalizare anul 1992.

Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *