FOTO Botoșănean luat cu ambulanța de la centru privat și dus direct la Urgențe. Cadrele medicale au sunat la 112

Un botoșănean a fost luat cu ambulanța de la un centru privat de dializă din Dorohoi și a fost dus direct la Urgențe. Acestuia i s-a făcut rău, iar cadrele medicale au sunat la 112.

Bărbatul a fost stabilizat hemodinamic, a fost consultat în ambulanță, era cooperant și a fost transportat de urgență, la Centrul Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi pentru investigații medicale amănunțite.

Urmăreşte-ne pe Google News!

Un șofer a dat cu mașina peste o femeie însărcinată la Botoșani

Un accident rutier a avut loc luni în municipiul Botoșani. Evenimentul s-a produs la intersecția dintre Calea Națională și strada Octav Onicescu.

Un bărbat care lucrează pentru o firma de distribuție din Bacău venea pe Octav Onicescu și se pare ca a avut un accident vascular cerebral. Șoferul, în vârstă de 49 de ani, a pătruns pe contratrasens și a urcat pe trotuar, unde a lovit o femeie însărcinată.

La fața locului au ajuns două ambulanțe, iar șoferul, dar și gravida au fost transportați la spital.

Polițiștii au început o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier.

FOTO & VIDEO Accident, astăzi, la Botoșani. Un șofer a dat cu mașina peste o femeie însărcinată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *