A făcut accident cu trotineta electrică de beat ce era. Un bărbat din Botoșani a ajuns de urgență la spital, duminică după-amiază, după o plimbare cu trotineta electrică. Traian, din comuna Mihălășeni, în timp ce conducea trotineta electrică pe DJ 176, satul Argel, comuna Moldovița, județul Suceava, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, s-a dezechilibrat și a căzut de pe vehicul, suferind leziuni.
El a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc unde a fost diagnosticat cu ,, contuzie toracică, contuzie abdominală, contuzie membru superior stâng”, ulterior fiind transferat la Spitalul Județean de Urgență ,,Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
Botoșăneanul a fost testat alcoolscopic cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.
Urmăreşte-ne pe Google News! |