O greşeală tehnică a societăţii Hidroconstrucţia lasă fără apă sute de familii

Sute de familii care locuiesc în zona Calea Naţională, Cuza Vodă, Ştefan Luchian şi Octav Onicescu nu au apă de peste 40 de ore, din cauza unei greşeli tehnbice foarte mari făcută de societatea comercială Hidroconstrucţia, cea care a câştigat licitaţia pentru refacerea reţelei de transport şi distribuţie a apei în cadrul programului ISPA.

Apa a fost sistată luni dimineaţă, în jurul orei 7.30, iar marţi seară, la 22.00, populaţia din zonă nu beneficia încă de acest serviciu.

Totul din cauza unei erori a muncitorilor de la Hidroconstrucţia.

„S-a omis să se taie legăturile între conducta de polietilenă asta nouă de 110 mm şi ţeava de oţel de 400 care trecea pe Calea Naţională. Aia fiind goală, nu are apă. Pe partea astalaltă, noi pompăm apă, dar nu ajunge apa la blocurile astea”, a declarat directorul Nova Apaserv, Marcel Georgescu.

În aceste condiţii, firma Hidroconstrucţia trebuie să spargă o bucată din Calea Naţională, care a fost recent reabilitată.

Oficialii furnizorului de apă speră ca în noaptea de marţi spre miercuri problemele să fie rezolvate, iar miercuri dimineaţă locuitorii din zonă să fie alimentaţi cu apă.

One thought on “O greşeală tehnică a societăţii Hidroconstrucţia lasă fără apă sute de familii

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    dar pt aceste nenorociri nu ar trebui sa raspunda aceasta putoare PDL??????? au muscat de la acei patroni si acum tac!!!!!!!!!!!NENOROCITII de HOTI ai PDL lui !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!JOS CU EI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *