Amenzi în valoare de 117.000 lei date de Inspectoratul Teritorial de Muncă, luna trecută, în cadrul Planului Comun de Acţiune privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate. Au fost efectuate verificări la 82 unităţi, aplicându-se 132 sancţiuni contravenţionale pentru deficienţele constatate în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă.
Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 117.000 lei, din care pentru muncă fără forme legale de angajare 60.000 lei. Au fost depistate şase persoane care lucrau fără forme legale , la trei angajatori ( în domeniul construcţii ). În total au fost dispuse 259 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate, se precizează într-un comunicat de presă al ITM.
Acţiunile întreprinse în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, au avut un impact mare vizavi de amploarea acestora, de resursele umane alocate, care, coroborate cu campania mediatică privind noile prevederi ale Codului Muncii, atât la nivel judeţean cât şi la nivel naţional, au dus la rezultate pozitive.
„Astfel, nu a rezultat un număr mai mare de persoane depistate lucrând fără forme legale decât media de până acum, în schimb s-a constatat o creştere semnificativă a numărului de contracte de muncă transmise la I.T.M. Botoşani. Valoarea mare a amenzilor pentru muncă fără forme legale a făcut ca cea mai mare parte a angajatorilor să conştientizeze pericolul la care se expun (într–un judeţ în care unităţile mici au o pondere însemnată ) şi să încheie contracte de muncă cu salariaţii, însă o parte nu au transmis contractele la inspectorat, motiv pentru care au fost amendaţi. Pentru netransmiterea la I.T.M. a registrului general de evidenţă salariaţi în format electronic, au fost aplicate 2 amenzi în valoare totală de 7000 lei.Inspectorii de muncă au fost sprijiniţi în acţiunile întreprinse de reprezentanţii instituţiilor implicate, de un real sprijin beneficiind din partea jandarmilor pentru identificarea persoanelor găsite la lucru. Considerăm că acest plan şi-a atins scopul, acela de creştere a gradului de conştientizare atât a angajatorilor, cât şi a persoanelor care prestează munca fără forme legale, privind importanţa întocmirii şi înmânării în formă scrisă a contractului individual de muncă, de întărire a imaginii instituţiei la nivel local, de transformare a muncii nedeclarate în muncă declarată, prin creşterea numărului contractelor de muncă transmise în REVISAL” se mai arata în comunicat.