Anunţ important pentru români. Este ultima zi în care cei aproximativ trei milioane de deţinători ai cardurilor pentru energie îşi mai pot plăti facturile la căldură şi curent electric cu banii de la stat. În caz contrar, suma alocată pe aceste carduri se va pierde. Voucherele au o valoare de 1.400 de lei şi au fost alocate în special pensionariilor şi persoanelor vulnerabile.
Astăzi expiră cardurile de energie aşa că în cazul în care mai aveaţi bani pe aceste carduri astăzi este ultima zi în care puteţi face plăţile către furnizorii de gaze şi energie, în caz contrar banii rămaşi pe aceste carduri de energie se vor pierde.
De asemenea, cei care au primit carduri, care şi-au achiziţionat lemne, dar care încă mai au bani pe aceste carduri, şi-i pot retrage cash, iar astăzi este ultima zi în care mai pot să facă acest lucru. Vorbim despre aproximativ 2,8 milioane de români, care au primit aceste carduri de energie.
Vorbim despre suma de 1.400 de lei, care a fost oferită în două tranşe. Aceste carduri le-au primit în special pensionarii, care aveau pensii până în 2.000 de lei, dar şi persoanele vulnerabile, care aveau venituri de până în 2.000 de lei, potrivit Observator