Doar jumătate din sistemele de irigații din județul Botoșani sunt funcționale. Prefect: Suntem al doilea județ ca suprafață de luciu de apă din România și problema noastră principală este apa

Problema lipsei apei și a sistemelor de irigații a fost tranșată, astăzi, în ședința Colegiului Prefectural Botoșani. Prefectul județului, Sorin Cornilă, a criticat faptul că în județ doar jumătate din sistemele de irigații sunt funcționale, asta după conducerea Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Botoșani a prezentat o situație privind pregătirea sistemului de irigații funcționabil la nivelul județului Botoșani pentru anul 2024.

Domnule director, cereți sprijin, avem 10 sisteme de irigații, din care funcționale 5. Județul Botoșani este mărginit de două mari râuri, Prutul și Siretul, suntem al doilea județ ca suprafață de luciu de apă din România și problema noastră principală este apa. Avem o companie de apă în colaps, nu reușim să ne dezvoltăm ca să asigurăm fermierilor și agricultorilor apă și nu am văzut nici un progres. S-au contractat pentru irigații un număr de 5086 de ha și cererea este din ce în ce mai mare.”, a spus Sorin Cornilă.

Potrivit Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Teritorială Botoșani, pentru anul 2024 sunt pregătite pentru irigații un număr de 5 sisteme de irigații, cuprinzând 6 stații de pompare și 21 de km de canale, deservind 10.486 ha. Dinte acestea, s-au contractat pentru irigații un număr de 5.086 de ha în cadrul a 15 contracte încheiate de 3 Organizații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, 10 societăți comerciale agricole și două persoane fizice.

Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *