La data de 30 mai 2024, Direcția Generală Anticorupție, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sărbătorește 19 ani de la înființare, ca structură specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne.
Începând cu anul 2005, prin operaționalizarea acestei unități, Ministerul Afacerilor Interne s-a angajat într-un proces ireversibil privind asigurarea propriului climat de integritate.
În cei 19 ani de activitate, Direcția Generală Anticorupție s-a consolidat ca instituție și a intensificat eforturile pentru prevenirea și combaterea corupției la nivelul personalului Ministerului Afacerilor Interne, dezvoltându-se permanent pe cele două paliere.
Prevenirea reprezintă principala direcție de acțiune împotriva corupției, concretizată prin desfășurarea activităților de instruire și informare în rândul personalului MAI, dar și prin campanii de conștientizare a societății civile.
Cea de-a doua direcție importantă de acțiune este reprezentată de acțiunile de combatere a corupției prin intermediul cărora DGA contribuie la asigurarea că personalul MAI acționează în conformitate cu legea și principiile etice și demonstrează, totodată, angajamentul ministerului de a funcționa corect și transparent, ceea ce este esențial pentru menținerea sprijinului și colaborării din partea comunității.
Direcția Generală Anticorupție este, practic, un pilon esențial în menținerea integrității, eficienței și respectării legalității în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Lupta împotriva corupției nu doar protejează drepturile cetățenilor, dar și asigură că instituțiile de ordine publică funcționează într-un mod transparent și responsabil, consolidând astfel încrederea publicului și respectarea angajamentelor internaționale.
În acest context, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, în contextul celebrării a 19 ani de la înființare, au desfășurat în perioada 28-30.05.2024, mai multe activități de educație anticorupție pentru promovarea integrității, destinate în principal cetățenilor care intră în interacțiune cu funcționarii Ministerului Afacerilor Interne.
Cu această ocazie au fost promovate mesaje cu conținut informativ-preventiv anticorupție și prezentate aspecte privind identitatea instituțională a Direcției Generale Anticorupție și competențele acesteia.
Reamintim că, la nivel local, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, al cărui sediu se află în municipiul Botoșani, Bulevardul Mihai Eminescu nr. 57, telefon/fax: 0231507128, 0231507120.
Cetățenii județului Botoșani care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupție săvârșite de personalul din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pot face acest lucru printr-o sesizare gratuită la Call-center anticorupție 0800.806.806, prin e-mail la adresa [email protected], sau direct la sediul structurii județene, la adresa sus menționată, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
Urmăreşte-ne pe Google News! |