Un incendiu violent s-a produs noaptea trecută, pe un câmp din localitatea Trușești. Un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări după ce a fost lovit de trăsnet. Alarma a fost dată puțin înainte de ora 21:00. Au intervenit pompierii militari de la Garda de Intervenție Trușești și Detașamentul de Pompieri Botoșani, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Trușești și Albești, cu patru autospeciale de stingere și un buldoexcavator.
Mai bine de cinci ore de luptă cu flăcările
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a acționat mai bine de cinci ore. Misiunea pompierilor a fost una de durată, deoarece trebuia verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere. Pe timpul intervenției, autospecialele au fost realimentate de mai multe ori. Au fost protejate de foc peste 100 de tone de furaje, anunță reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.
Pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Urmăreşte-ne pe Google News! |