Doi preoți din județul Botoșani au fost hirotesiți întru iconom stavrofor de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, după sfințirea Casei Sociale „Casa Irina” din cadrul Parohiei Pacea. Preoții Eugen Vornicu și Gheorghe Andrișescu, au fost hirotesiți întru iconom stavrofor.
Distincțiile bisericești onorifice au rolul de a stimula activitatea slujitorilor bisericești, căci ele vin ca o răsplată a unei munci asidue depuse în slujirea Bisericii. Hirotesiile pentru acordarea de funcții administrative și de ranguri onorifice se săvârşesc după o rânduială comună pentru toate cazurile.
Pentru preoți și uneori pentru diaconii de mir există trei distincții onorifice bisericești, și anume, sachelar, iconom și iconom stavrofor. Acestea se oferă de către episcopul locului pentru activități pastorale și merite deosebite în activitatea preoților. Semnul distinctiv al sachelarilor este dreptul de a purta brâul de culoare albastră. Iconomului i se oferă dreptul de a purta brâu de culoare albastră, giubea sau rasă, iar la veșmintele preoțești adaugă bedernița, acel romb care atârnă pe șoldul drept, legată de gât cu o panglică specială care trece peste umărul stâng. Cei investiți cu rangul de iconomi stavrofori poartă Sfânta Cruce la gât în timpul slujbelor bisericești, stavrofor însemnând purtător de cruce.