Un microbuz înmatriculat în Polonia, condus de un bărbat din Botoșani, a fost identificat la Vama Petea, din Satu Mare, având un certificat de inspecție tehnică periodică (ITP) fals.
Polițiștii de frontieră sătmăreni fac cercetări cu privire la un cetățean român care a prezentat la controlul de frontieră un certificat ITP care a fost falsificat.
Vineri, în jurul orei 19.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, bărbatul în vârstă de 44 de ani, domiciliat în județul Botoșani, s-a prezentat pentru a ieși din România la volanul unui microbuz înmatriculat în Polonia.
Cu ocazia formalităților de control, șoferul a prezentat polițiștilor de frontieră documentele mașinii, ocazie cu care s-a constatat că pe certificatul de înmatriculare, la rubrica privind inspecția tehnică periodică, ștampila aplicată pe ITP nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale uneia autentice.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
Urmăreşte-ne pe Google News! |