Elevii din trei județe au participat, astăzi, la etapa interjudețeană a concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
Probele s-au desfășurat pe terenul de sport al Liceului cu Program Sportiv Botoșani și au reunit la start șase echipaje de la școli și licee din județele Botoșani, Suceava și Iași, câștigătoarele etapei județene.
Concursul a avut ca scop cunoaşterea şi aprecierea factorilor de risc ce pot genera situaţii de urgenţă sau dezastre, a modului de acţiune în cazul iminenţei producerii unei situaţii de urgenţă, precum și formarea spiritului de solidaritate şi implicarea în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în astfel de cazuri.
Concurenții au avut de susținut trei probe: una teoretică şi două practice. La proba teoretică, elevii au completat un chestionar cu întrebări din domeniul protecţiei civile. Probele practice au constat în transportarea unei persoane accidentate pe targă pe o distanță de 50 m și deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contracronometru.
La final, clasamentul se prezintă astfel:
Categoria gimnaziu băieți/ mixt:
Școala Gimnazială „Spiru Haret ” Dorohoi, județul Botoșani
Școala Gimnazială Hărmăneștii Vechi, județul Iași
Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” Fălticeni , județul Suceava
La categoria liceu:
Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări Iași
Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca, județul Suceava
Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani .
Competiția s-a încheiat cu o festivitate de premiere, la care au participat inspectorul general al IȘJ Botoșani, profesor Bogdan Gheorghe Suruciuc, dar și inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel Dan – Decebal Muraru. Câștigătorii au primit diplome, medalii și cupe. Echipajele clasate pe primul loc vor participa la etapa națională a concursului, care se va desfășura la Deva, în perioada 16 – 19 iunie.