Lăcrămioara Cule, născută la Botoșani, a iubit dintotdeauna să învețe. Pe când era elevă, joaca preferată era ”de-a școala”, iar acum o face serios de luni până vineri de aproape 15 ani. O onorează mult rolul de profesor, ipostaza în care se așază în fața catedrei, nu în bănci. Nu stă cu mâinile la spate, nici nu dictează, ci doar predă zilnic lecția lui „se poate” prin metode personale.
Viața a condus-o în fața elevilor. Este mijlocitorul dintre ei și educație. Unitatea unde a călcat cu zece ani în urmă reprezintă aripa sub care s-a cuibărit, cea sub care a simțit adaptare blândă, mai ales că a îmbrățișat între timp și funcția de director pe care a învățat-o dintr-o nevoie frumoasă. Simte să dea ceva înapoi comunității care a primit-o cald și deschis.
Lăcrămioara Cule a fost printre cei 22 de finaliști în cadrul Galei „Profesorului anului”. În gala organizată de Teach for Romania pe data de 15 februarie 2024 a fost desemnată câștigătoare la categoria „Implicare în societate”. Dacă în alte școli se restructurează posturi din lipsă de elevi, la școala pe care directoarea o și conduce nu numărul elevilor este problema, provocarea fiind ca aceștia să vină zi de zi la școală și să nu abandoneze înainte de a finaliza ciclul gimnazial, Scărișoara fiind o comunitate din care face parte și categoria minoritară romă care, se pare, nu pune preț pe educație.
A fi profesor este despre pregătire și profesionalism, despre educație, despre respect față de școala în care predai. Dar a fi profesor este și despre emoție?
A fi profesor este despre bucurie și iubire, iar acestea sunt emoții. Fără iubire față de copii, fără bucuria de a sta în preajma lor, nicio școală de prestigiu și nicio diplomă nu sunt de ajuns să te facă profesor.
De când sunteți dumneavoastră bucată din sistemul educațional? Cum sună povestea escapadei profesionale?
Eu sunt în învățământ din anul 2008 și da, în cazul meu a fost o escapadă profesională, în sensul că am absolvit liceul la un profil de matematică-fizică, am dat apoi la drept, am intrat la Craiova, iar în anul patru, adică ultimul, am înțeles că detest această meserie de a împărți dreptatea și am decis că vreau să fiu profesoară. M-am înscris la o facultate privată și am terminat istorie. Am profesat din primul an al absolvirii și m-am îndrăgostit de meserie. Îmi place școala. Mereu mi-a plăcut… și ca elev, dar recunosc că este mai frumos de partea cealaltă a catedrei.
Dar academice? Ce studii ați finalizat?
Am studiat patru ani la Facultatea de Drept a Universității din Craiova, apoi patru ani istorie la Universitatea Dimitrie Cantemir din București, urmate de studii postuniversitare la Facultatea de Litere, Universitatea din București.
 |
Urmăreşte-ne pe Google News! |
În familia dumneavoastră, mai este cineva cadru didactic? V-a inspirat cineva și v-a sfătuit să urmați această carieră?
În familia mea există o mătușă profesoară și o cumnată, dar cea care m-a inspirat a fost învățătoarea mea. Am iubit-o și am admirat-o atât de mult încât mereu am văzut meseria de profesor ca fiind cea mai nobilă și cu sens dintre toate. Îmi plăcea pentru că vorbea frumos, avea mereu o ținută impecabilă și era respectată de toată lumea.
Apropo de familie, unde ați crescut și care sunt cele mai dragi amintiri din copilărie?
M-am născut în orașul lui Eminescu, Botoșani, dar copilăria mi-am petrecut-o într-un sat de pe Valea Oltului, Potlogeni. Am simțit mereu că aparțin pământului unde m-am născut și am trăit cu dor de Moldova. Cea mai mare bucurie era când plecam cu trenul la bunici în vacanța de vară sau de iarnă. Cele mai frumoase amintiri sunt de acolo. Îmi amintesc cât de frumoase erau sărbătorile de iarnă în casa bunicilor. Nu știu cum reușea bunica, dar de sărbători își strângea acasă toți copiii. Avea șase, împărțiți în toată țara. Veneau cu soțiile și cu copiii. Casa devenea neîncăpătoare, dormeam pe unde apucam… de fapt nu prea dormeam, căci o noapte sau două, unchii mei, frații mamei, stăteau de povești, iar mie îmi plăcea să stau și să ascult. Apoi colindătorii! Doamne, câți oameni mari luau în serios tradițiile de Crăciun și de Anul Nou! Își făceau costume, învățau roluri, repetau pentru a merge cu capra sau cu ursul, își puneau măști și te provocau să-i recunoști, spuneau glume, dansau, cântau, era o bucurie generală, era ca și când mă aflam într-un film sau într-o poveste. Când am crescut, mă duceam și eu la colindat cu prietenii de acolo. Învățasem colinde. Bunicul mă învățase. Mă fascinau sărbătorile de iarnă la bunici, la Botoșani.
Aveți vreo legătură cu școala în care predați acum? Oare ați învățat când erați la vârsta elevilor dumneavoastră?
Școala unde predau acum nu este școala în care am învățat eu. Aici am venit prin transfer în urmă cu 10 ani. Am lăsat ore de la oraș, de la liceu, de teamă să nu am restrângere de activitate și să rămân fără post. Cu alte cuvinte, am ajuns la Scărișoara de nevoie, era singura școală din zonă cu multe ore de istorie și cu viabilitate. Am ales siguranța, dar nu am regretat niciun moment. De cum am pus piciorul în școala aceasta, am simțit că locul meu este aici. Am întâlnit un colectiv frumos în care m-am integrat imediat și s-a dovedit a fi locul ideal în care eu am crescut profesional.
Ați ajuns mijlocitorul dintre copii și educație. Aceleași planuri profesionale aveați când erați la școală?
Nu cred că m-am gândit vreodată în mod conștient la viitorul meu profesional, dar știu exact că, de câte ori mă întreba învățătoarea ce vreau să fiu când voi fi mare, spuneam cu convingere că vreau să fiu învățătoare, iar jocul meu preferat era de-a școala. Aveam caiete în miniatură pe care le confecționam singură. Le coseam cu acul și cu ața. Prietena mea din copilărie era partenera mea de joacă. Acum și ea este dascăl, este învățătoare. Cred că, inconștient, ne pregăteam pentru profesiile noastre viitoare.
Cum v-a schimbat rolul de director? Ce v-a adus, ce v-a luat?
Rolul de director mi-a adus foarte, foarte multă bătaie de cap și mi-a luat foarte, foarte mult din timpul meu liber. Mi-a fost greu la început pentru că e o meserie pe care n-ai de unde s-o înveți, mai ales că în cazul meu. Secretarul era nou pe post și eram amândoi lipsiți de experiență, însă provocările de zi cu zi au fost benefice, m-au ținut focusată și m-au determinat să-mi fac meseria cu rigurozitate. Raportat la ceea ce mi-a luat, ceea ce mi-a adus este incomparabil mai mult. Eforturile mele și talentul meu de dascăl, le-am pus în slujba tuturor copiilor din școală, nu doar a celor cărora le predam sau le eram dirigintă. Funcția de director mi-a oferit marea șansă de a colabora cu profesioniști din educație prin proiectele pe care le-am atras în școală, am învățat extrem de mult într-un timp scurt, mi-am format în școală o echipă pe care mă bazez și am creat parteneriate benefice pentru elevi, profesori, comunitate.
Cât de mult vă onorează premiul primit la început de 2024?
Acest premiu a venit pe neașteptate. Nu am țintit către el pentru simplul fapt că nu știam despre el. Am fost nominalizată de către Roma Education Fund, o organizație cu care am lucrat timp de doi ani. Nu m-am așteptat să câștig. A fost cea mai frumoasă surpriză când am fost sunată și mi s-a transmis că sunt printre finaliști. Să fiu acolo, alături de dascăli de excepție, a fost copleșitor, iar să-mi aud numele la categoria cu cele mai multe nominalizări, 250 din 518, a fost enorm. Mi-a luat mult să mă dezmeticesc. Încă procesez. Încă nu-mi vine să cred pentru că știu că eu doar am muncit, doar mi-am făcut datoria și nu m-am așteptat să fiu răsplătită într-un mod așa de frumos pentru asta.
Cum v-a schimbat programul Teach for Romania? Ce înseamnă și ce vă aduce această nominalizare?
Teach mi-a schimbat puțin planurile de viitor, în sensul că nu programasem să intru în comunitatea lor, dar nu am rezistat tentației de a intra în Academia Teach și de a face parte din rețeaua alumnilor Teach for Romania. Momentan sunt în proces de selecție, sper să fiu admisă și să devin unul dintre acei oameni care vor contribui la schimbarea sistemului educațional.
V-ați aflat printre cei 22 de finaliști în cadrul Galei „Profesorului anului”. Cât de mult simțiți că vă responsabilizează?
Este o responsabilitate enormă pentru mine căci nu sunt genul care s-a liniștit după un succes. De aici mai jos nu se poate, obligatoriu trebuie să urc sau cel puțin să mă mențin acolo.
Nu ați umblat după vizibilitate, nici după titlu, dar meritați toate aprecierile acestea. Ce proiecte în care v-ați implicat în cadrul școlii și al comunității v-au adus în față?
Știu pentru ce proiecte am fost nominalizată, însă nu știu exact ce a făcut diferența pentru juriu, nu știu ce m-a adus pe locul întâi. Eu am avut mereu în minte un plan, și anume, să fac tot ce pot pentru școala mea, să țin aproape de oricine mă poate ajuta, de colegi, de comunitate, de primărie, de consiliu local, de ONG-urile cu activități în educație. Cred că tot ce am făcut eu de fapt a fost să pun oameni și instituții în legătură, să creez o rețea în care s-a muncit în beneficiul școlii. Astfel, am adus în școală dotări diverse, masă caldă, programul a doua șansă, ore remediale, un club de lectură, club de robotică, club de dansuri populare, cărți, rechizite, cursuri și workshop-uri pentru profesori, excursii și tabere pentru copii, spectacole, subvenții, școală de șoferi gratuită pentru cursanții ADS, târg de joburi, conferințe, vizite ale unor scriitori contemporani și ale altor personalități.
Ce parteneriate ați încheiat în 2023 în favoarea școlii și a elevilor?
În 2023 am avut parteneriate cu Roma Education Fund România cu care, în cadrul proiectului Construiește-ți propriul viitor prin educație, am desfășurat programul a doua șansă; parteneriat cu CSR Mindset și ASPRIS Scărișoara, care ne-au adus Fanbook în școală, scriitori în carne și oase, colțuri de lectură și multe cărți noi și frumoase pe placul copiilor; parteneriat cu World Vision România, proiectul Start în educație; parteneriat cu Terres des hommes, proiectul NoRoc; parteneriat cu ADAF București, proiectul SECA, suport educațional pentru copiii singuri acasă; parteneriat cu Federația Română de Fotbal, programul Uefa-Play Makers ș.a.
Cum ați simțit comunitatea de când sunteți la cârma școlii?
De când ocup funcția de director am început să cunosc comunitatea și am îndrăgit-o. În Scărișoara sunt oameni muncitori și respectuoși, comuna a dat mulți oameni instruiți: profesori, ingineri, medici, scriitori ș.a.m.d. Este o comunitate care se mișcă, mereu se construiește ceva, mereu huruie un utilaj, oamenii sunt într-o forfotă continuă, iar asta mie îmi place, îmi dă o stare de optimism și de bucurie.
Simțiți că școala nu își poate realiza potențialul total fără sprijinul comunității?
Școala este parte a comunității, este inima comunității, sufletul, viitorul ei. Din păcate, comunitatea de romi din Scărișoara, de altfel, oameni buni și muncitori, nu pun mare preț pe educație, având ca prioritate câștigurile financiare din agricultură, iar acest lucru are impact negativ asupra școlii, căci absenteismul, abandonul școlar și rezultatele slabe la învățătură sunt probleme cărora încă nu le-am dat de cap. Acestea sunt probleme vechi și complexe pe care nu le putem rezolva fără a educa mai întâi comunitatea. ,,Este nevoie de un sat întreg pentru a educa un copil”.
Ce program simțiți că vă lipsește din școală? Ce mai pregătiți nou?
Vom continua multe dintre colaborările vechi, vom duce mai departe proiectele în curs dar avem și planuri noi. Noutatea de anul acesta este Teach for Romania care pune la dispoziție resurse și proiecte pentru școlile vulnerabile. Sperăm să demarăm anul acesta proiecte pe teme de nutriție și educație financiară cu sprijinul ASPRIS și, ne dorim să înființăm, din toamnă, o clasă de muzică. Avem deja buget pentru instrumente din PNNR și garanția Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, că vom avea profesor.
Sursa: matricea.ro
