Miercuri, 22 mai 2024, la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în cadrul unei întâlniri avute cu directorii unităților de învățământ din județ, au fost semnate contractele pentru școlile care vor beneficia de granturi în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, runda a II-a.
Astfel, 21 de unități de învățământ din județul Botoșani completează lista celor 33 de școli cuprinse în runda 1, care implementează PNRAS, din anul 2022, susține Bogdan Suruciuc, inspector general al IȘJ Botoșani
Potrivit sursei citate, Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) este implementat în cadrul Planului Național pentru Redresare și Reziliență al României (PNRR) și urmărește atingerea următoarelor obiective generale: diminuarea riscului de abandon școlar; îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi în cadrul evaluărilor naționale și creșterea procentului de elevi care finalizează învățământul gimnazial; creșterea participării absolvenților învățământului gimnazial la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și a ratei de tranziție de la învățământul secundar inferior la învățământul secundar superior.
”Prin implementarea acestor proiecte, ne dorim să luăm măsuri eficiente și concrete, care să fie în beneficiul elevilor și cadrelor didactice din județul Botoșani, pentru a contribui la dezvoltarea unui învățământ de calitate”, a precizat Bogdan Suruciuc.
Urmăreşte-ne pe Google News! |