Astăzi, la Botoșani, s-a semnat acordul de înfrățire între comuna Frumușica și satul Gribova. Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, a participat astăzi la ceremonia de semnare a acordului de înfrățire între comuna Frumușica, județul Botoșani și satul Gribova din raionul Drochia, Republica Moldova.
Evenimentul administrativ a fost organizat la Căminul Cultural din comuna Frumușica. Prin acordul semnat astăzi de către primarul comunei Frumușica, Cornel Bălășanu și primarul satului Gribova, Igor Grozavu, cele două administrații publice locale au convenit să colaboreze în mai multe domenii de interes reciproc, pentru promovarea și dezvoltarea în comun a unor proiecte de dezvoltare economică și socială, în beneficiul comunităților locale, transmite printr-un comunicat Instituția Prefectului Botoșani.
”Dragi musafiri din Republica Moldova, bine ați venit în județul Botoșani! Îmi face o deosebită plăcere sa fiu astăzi alături de dumneavoastră. Este important acest acord de înfrățire semnat astăzi, dar eu cred că înfrățirea este în suflete. Oamenii buni, oamenii gospodari, se adună. Se adună să facă treabă. De aceea apreciez acest parteneriat și apreciez colaborarea dintre dumneavoastră. Acolo unde doi oameni buni își dau mână nu pot ieși decât lucruri bune. Administrațiile din Frumușica și Gribova și-au dat mâna.Vă felicit pentru această înfrățire între localitățile pe care le administrați, în felul acesta veți consolida și intensifica colaborarea și schimbul de experiență. O inițiativă care s-a concretizat, un exemplu demn de urmat de către alte autorități ale administrației publice locale din județ”, a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.
Urmăreşte-ne pe Google News! |