Vești bune pentru agricultorii botoșăneni. Anunțul făcut de APIA Botoșani

foto: fermierinformat.ro

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani informează că miercuri, 22 mai 2024, APIA Aparat Central a efectuat plata aferentă ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal, aprobat de Guvernul României sub formă de grant direct în valoare de 100 euro/hectar, iar în următoarele 2 zile beneficiarii vor avea banii în conturi.

Suma plătită pentru județul Botoșani este de 23.643.812,84 și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru o suprafață de 47.926 ha și un număr de 3707 beneficiari.

Valoarea maximă a grantului direct acordat pe beneficiar nu poate depăşi echivalentul în lei a 280.000 euro, la cursul de schimb valutar de 4,9334 lei/euro.

Grantul direct se acordă beneficiarilor cererilor depuse și aprobate în baza Ordonanței Guvernului nr. 5/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole vegetale, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

 

Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *