Un tânăr de 18 ani, din Botoșani, s-a pus pe distracție în toiul nopții, spre disperarea vecinilor din bloc. Supărați că nu pot dormi din cauza muzicii la volum maxim ce se auzea din apartamentul tânărului, aceștia au cerut ajutorul polițiștilor locali.
Astfel, pe 18 mai, în jurul orei 02:38, ca urmare a unei sesizări telefonice cu privire la fapte de tulburare a liniștii publice, patrula poliției locale s-a deplasat pe str. Ștefan Luchian nr. 24. Aici polițiștii au constatat că dintr-un apartament se aude muzică la un volum ridicat, dar și gălăgie.
„Polițiștii locali au procedat la legitimarea numitului A.M.V. în vârstă de 18 ani și au dispus sancționarea contravențională cu amendă în cuantum de 700 lei”, precizează Poliția Locală.