Au fost virați banii pentru voucherele de vacanță. Când vor primi sumele profesorii și angajații din învățământ

„Au fost virați banii deja (pentru voucherele de vacanță – n.red)”, a declarat Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Acesta a precizat că profesorii și angajații din învățământ primesc cardurile cu sumele cel târziu pe 14 iunie.

 Valoarea voucherelor de vacanță este de 1.600 de lei pentru angajații din Învățământ, pentru anul 2024, potrivit unui ordin semnat de Ligia Deca, scrie edupedu.ro. Este vorba despre ordinul de ministru nr. 4.440 din 15 mai 2024. Primesc aceste vouchere cei care au salarii nete de până la 8.000 lei inclusiv, prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază din luna acordării acestora, potrivit unui ordin de ministru.

Concret, ordinul modifică anexa la Ordinul ministrului educației nr. 4072/2023 pentru aprobarea Regulamentului de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învăţământ de stat, în Ministerul Educaţiei şi în alte instituții publice din subordinea/coordonarea acestuia, pentru anii 2023 — 2026.

După alineatul (6) al articolului 3, se introduc două noi alineate, alin.(7) si (8) cu următorul cuprins:

“(7) Pentru personalul din sistemul de învăţământ se acordă anual vouchere de vacanţă în cuantum de 1.600 lei, în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2026, ale căror salarii nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază din luna acordării acestora.

(8) Pentru personalul din sistemul de învăţământ în calculul salariului net cuvenit funcției de bază de până la 8000 lei sunt incluse toate drepturile salariale aferente funcției de bază.”

Sumele reprezentând voucherele de vacanță sunt supuse impozitării

La articolul 10, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins: ”(6) Pentru sumele reprezentând vouchere de vacanța se calculează şi se rețin contribuții pentru asigurări sociale de sănătate și sunt supuse impozitării în luna în care au fost acordate beneficiarului.”

La articolul 10, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins: “(8) În situația în care se restituie contravaloarea voucherului de vacanță, persoana beneficiază de recalcularea contribuției pentru asigurări sociale de sănătate şi impozitului în luna următoare restituirii.”

Urmărește BotosaniNews.ro pe Google News 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *