Un bărbat din Botoșani a murit în accidentul înfiorător cu două motociclete și o mașină, care a avut loc duminică la Vaslui. Irinel Sacu, de 35 de ani, originar din Botoșani, s-a numărat printre cele patru victime ale nenorocirii, dintre care trei morți. Ceilalți doi tineri morți au 27 și 25 de ani.
Potrivit reprezentanților ISU Vaslui, în accident au fost implicate două motociclete și un autoturism. În urma impactului dintre una dintre motociclete și autoturism, ambele au fost cuprinse de flăcări. Incendiul s-a extins și la vegetația din zonă. Cea de-a doua motocicletă a încercat să evite impactul, însă nu a reușit.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite patru victime. Una dintre ele, un motociclist, era deja decedată. Cadrele medicale au declanșat manevre de resuscitate pentru două dintre victime care se aflau în stop cardio-respirator. În ciuda eforturilor cadrelor medicale, cele două persoane au fost declarate decedate în urma efectuării manevrelor de resuscitare, au transmis reprezentanții ISU Vaslui. Cea de-a patra victimă a accidentului a suferit un atac de panică, fiindu-i acordate îngrijiri la fața locului.
Cele două motociclete se deplasau dinspre Iași către Vaslui. La un moment dat, una dintre ele a depășit-o, la limită, pe cealaltă, care se deplasa în fața ei. Din sens opus, mergea către casă, tânăra din Codăești. La vederea motocicletelor care se apropiau cu viteză, șoferița, fără experiență, s-a panicat și a tras de volan spre axul drumului. Din păcate, manevra a făcut ca impactul cu prima motocicletă, cea care se angajase în depășire, să fie inevitabil și frontal. În urma impactului, airbagurile autoturismului s-au deschis, astfel că șoferița nu a mai avut pic de vizibilitate. A intrat pe contrasens și cea de-a doua motocicletă s-a izbit pe lateralul mașinii.