Un incendiu violent a izbucnit, duminică seară, într-un bloc de pe strada Vârnav din municipiul Botoșani. Mai multe bunuri din bucătăria unui apartament, situat la etajul III, au fost cuprinse de flăcări. Când s-a produs evenimentul, proprietarii nu erau acasă. Vecinii au simțit miros de fum și au sunat după ajutor, la pompieri.
Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Când au ajuns echipajele de salvatori, ardeau bunurile din balcon și bucătărie, cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă. Aceștia au folosit și un ventilator pentru evacuarea fumului din interiorul scării de bloc. Nu s-a impus evacuarea locatarilor.
Au ars un aragaz, mobila de bucătărie și trei geamuri termopan. Intervenția a fost îngreunată din cauza mașinilor care erau parcate lângă bloc, în locuri neamenajate. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.