Casele din apropierea iazului Tătărășeni, din comuna Havârna, au fost în pericol, pentru a treia oară într-o săptămână, din cauza unor incendii. Ultima dată s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, când aproximativ 15 de hectare de stuf, vegetație uscată, deșeuri menajere și vegetale au fost cuprinse de flăcări.
Chemați în ajutor, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna, au ajuns la caz cu două autospeciale de stingere. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta violent, în mai multe focare, arderea fiind întreținută de vânt.
În unele dintre locuri accesul cu autospeciale nu s-a putut realiza din cauza terenului, flăcările fiind stinse de pompieri cu ajutorul lopeților speciale.
Intervenția a durat aproape patru ore.Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații deschise.
Potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.
Astfel, cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.
Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
Pompierii atrag atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.