Felix, un motan jucăuș și iubitor a fost salvat de pompierii botoșăneni, în localitatea Hudum. De aproape o lună, pisoiul a dispărut din curtea familiei care îl îngrijea. Stăpânii l-au căutat zile la rând, fără a-i da de urmă. S-au gândit chiar că a fost lovit de o mașină pentru că niciodată nu plecase de acasă.
Când nu mai sperau să îl găsească în viață, pașii i-au condus spre fântâna vecinilor. Un mieunat stins era de fapt un strigăt de ajutor… Și cum fântână avea peste zece metri adâncime, știau că singurii care îl puteau ajuta erau pompierii.
Ceea ce părea o misiune ușoară de salvare s-a transformat într-o adevărată provocare. Cu cât Alex, pompierul coborât în fântână, se apropia de apă, misterul se adâncea.
”De dincolo de pereții puțului, parcă din adâncul pământului, cu ultimele puteri, Felix cerea să fie salvat. Alex și-a dat seama imediat că, în încercarea de a ieși din fântână, pisoiul s-a refugiat într-una dintre numeroasele găuri făcute în tuburi. După mai multe încercări, a găsit locul unde era ținut captiv. Pentru a-l elibera a fost nevoie și de Marian, un alt pompier din echipaj. Au coborât pe rând, în fântână și, cu ajutorul unui rotopercutor, au săpat până când au reușit să ajungă la motan. O oră a durat întreaga intervenție”, susțin reprezentanții ISU Botoșani.
Plt adj. Adrian Maghiar, plt. adj. Sergiu Dascalu, plt. adj. Marian Podiuc, plt adj. Adi Broscauțanu și sld. Alexandru Cristescu sunt pompierii care au făcut tot posibilul ca Felix să ajungă, teafăr, în brațele stăpânilor care îl vor îngrijiri așa cum știu mai bine.