Numeroși angajați din instituțiile culturale din Botoșani au participat, sâmbătă, la un protest în Piața Victoriei din București în semn de nemulțumire față de nivelul scăzut al salariilor din domeniul lor de activitate. Protestatarii, care provin de la Muzeul Județean Botoșani, Memorialul Ipotești și Biblioteca Județeană, s-au solidarizat cu colegii lor din țară și au ieșit în stradă chiar în ziua în care ar fi trebuit să se organizeze „Noaptea muzeelor”.
Deplasarea angajaților din muzeele din Botoșani la București a fost organizată de Sindicatul Impact.
„În contextul protestelor de anvergură națională la care participă în această perioadă angajații din numeroase instituții muzeale din România, Muzeul Județean Botoșani se solidarizează cu revendicările legitime și firești ale miilor de profesioniști care își doresc condiții de muncă umane și remunerație decentă. Prin urmare, în așteptarea unor măsuri concrete din partea decidentului politic,a unor acțiuni palpabile care să indice interesul real pentruun domeniu subminat de prea mulți ani de o precaritate deplorabilă, instituția noastră anunță anularea activităților programate sub egida „Nopții Muzeelor” 2024. În locul tradiției anuale a deschiderii nocturne către public printr-un larg spectru de activități culturale, ziua de 18 mai 2024 va aduce, în schimb, un protest desfășurat în Piața Victoriei din București, unde din partea Muzeului Județean Botoșani vor lua parte mai mulți reprezentanți.În ziua respectivă, structurile aflate în componența muzeului vor funcționa după programul lor obișnuit”, anunțase, încă de joi, Muzeuil Județean Botoșani.