Pe parcursul acestei săptămâni, Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani prin Biroul Siguranța Școlară, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și alți parteneri instituționali au desfășurat activități tematice de informare, conștientizare și prevenire a comiterii de fapte antisociale.
Activitățile desfășurate sub semnul primei ediții a ”Săptămânii ȘCOALA ÎN SIGURANȚĂ” au vizat domenii prestabilite de discuții, respectiv prevenirea violenței în mediul școlar, prevenirea faptelor de bullying și cyberbullying, precum și cele de criminalitate informatică, prevenirea consumului și traficului de droguri, în rândul elevilor și prevenirea infracţiunilor la viața sexuală și violarea vieții private.
În încheierea ediției curente a ”Săptămânii ȘCOALA ÎN SIGURANȚĂ”, elevii Colegiului Tehnic ”Gheorghe Asachi” Botoșani s-au întâlnit cu polițiștii Biroului Siguranța Școlară, reprezentanții Inspectoratului Școlar Botoșani și cei ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava.
Subiectele de discuție s-au focusat pe conduita de urmat în vederea prevenirii victimizării prin traficul de persoane, în toate formele acestuia.
La activitățile de informare și prevenire desfășurate în unitățile de învățământ în cursul acestei săptămâni au participat peste 1.000 de elevi, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.